Au mai ramas doar 3 zile in care clujenii au posibilitatea de a propune proiecte pentru oras, pe platforma www.bugetareparticipativa.ro. Este primul proces de Bugetare participativa online din Romania, prin care municipalitatea urmareste implicarea directa in luarea deciziilor privind proiectele orasului a tuturor celor care locuiesc, muncesc sau studiaza in Cluj-Napoca si au cel putin 18 ani.
Pana in prezent au fost depuse peste 160 de proiecte pe domeniile de activitate anuntate:
Alei, trotuare şi zone pietonale;
Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei;
Spatii verzi si locuri de joaca;
Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.);
Infrastructura educationala si culturala;
Oraşul digital.
Reamintim ca Primaria Cluj-Napoca va implementa cele mai votate proiecte, incepand de anul viitor. Fiecare cetatean poate formula una sau mai multe propuneri de proiecte (cate un proiect pentru fiecare domeniu), iar valoarea maxima a bugetului estimat pentru fiecare proiect este de 150.000 Euro (inclusiv TVA). Propunerile de proiecte depuse trebuie sa indeplineasca criteriile stabilite prin Regulamentul procesului de bugetare participativa, disponibil integral pe platforma www.bugetareparticipativa.ro.
Cetatenii care nu au acces la internet sau nu sunt familiarizati cu mediul digital pot primi sprijin pentru depunerea de proiecte la biroul amenajat in incinta Centrului de Cultura Urbana Casino (din Parcul Central ”Simion Barnutiu”), in fiecare zi lucratoare intre orele 13.00 – 17.00.
Calendarul procesului de Bugetare participativa este urmatorul:
17 iulie – 20 august – depunere proiecte;
21 august – 1 octombrie – analiza proiecte;
2 octombrie – 22 octombrie – prima etapa de vot;
23 octombrie – 29 octombrie – validare vot I;
30 octombrie – 19 noiembrie – a doua etapa de vot;
20 noiembrie – 26 noiembrie – validare vot II;
27 noiembrie – afişare rezultate finale.
Asadar, in data de 21 august 2017, la ora 00.00 se incheie etapa de depunere de proiecte si incepe etapa de analiza a proiectelor in cadrul procesului Bugetare participativa Cluj-Napoca 2017.
Analiza tehnica şi juridica a propunerilor va fi realizata de catre Primaria Municipiului Cluj-Napoca pana la data de 1 octombrie 2017. Departamentele de specialitate ale Primariei vor verifica conformitatea propunerilor cu standardele Regulamentului şi cu alte reglementari legale in vigoare. Propunerile care indeplinesc conditiile de eligibilitate pot suferi ajustari tehnice din partea Primariei Municipiului Cluj-Napoca in aceasta etapa, daca este necesar, cu inştiinţarea prealabila a deponenţilor. Similitudinea continutului propunerilor sau proximitatea spatiala a acestora poate duce la integrarea diferitelor propuneri intr-un singur proiect.