Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic faptul că, în urma finalizării lucrărilor de asfaltare care au vizat anumite sectoare, pe mai multe drumuri județene s-au executat sau urmează să se execute lucrări de marcaje rutiere.
,,Scopul tuturor acestor lucrări de îmbunătățire a infrastructurii drumurilor județene este de a oferi clujenilor și celor care ne tranzitează județul condiții cât mai bune de trafic, în deplină siguranță. Pentru aceasta, am dispus realizarea imediată a marcajelor pe toate tronsoanele pe care se finalizează asfaltarea, precum și acolo unde normele de siguranța circulației o impun” a precizat Președintele Consiliului Județean, domnul Alin Tișe.
Astfel, pe drumul județean DJ 103G Aiton – Gheorgheni – Cluj-Napoca au fost deja executate lucrări de marcaje rutiere longitudinale (axiale), de separare a sensurilor de mers, pe un sector de drum în lungime de peste 9,7 kilometri, mai exact de la kilometrul 49+950 până la kilometrul 59+680.
Totodată, și pe drumul județean DJ 107R Băişoara (din zona mănăstirii) – Stațiunea Muntele Băișorii s-au executat lucrări de marcaje longitudinale pe un sector de drum în lungime de 16,45 kilometri (de la kilometrul 30+500 până la kilometrul 46+950).
Pe drumul judeţean DJ 109D Gherla – Sic – Coasta au fost executate marcaje longitudinale pe o lungime de 17,86 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 17+860). De asemenea, pe raza localităţii Sic au fost marcate trecerile de pietoni.
În ceea ce privește drumul județean DJ 109T Mănăstirea Nicula, pe acesta s-au executat lucrări de marcaje axiale pe o lungime de 2,56 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 2+560).
Lucrări de marcaje rutiere longitudinale au fost executate şi pe drumul judeţean DJ 161F Valea Caldă – Cătina pe un sector de drum în lungime de 1,59 kilometri (de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 1+590).
Totodată, s-au executat lucrări de premarcaj rutier pe drumurile judeţene DJ 103L Râşca – Mănăstireni şi DJ 108C Gârbău – Aghireş Fabrici şi urmează a fi premarcate mai multe tronsoane pe drumurile judeţene DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila, DJ 108C Scrind – Răchiţele, DJ 161 Dăbâca, DJ 161B Ploscoş, DJ 109E Vad – Borod şi DJ 161E Habadoc – Buza. De asemenea, în perioada imediat următoare, sunt prevăzute lucrări de refacere a marcajului rutier uzat pe drumul judeţean DJ 103K Agârbiciu – Râşca.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide