Zilele Cetății Dăbâca (sâmbătă, 9 septembrie)

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Dăbâca, invită publicul iubitor de folclor la evenimentul cultural-artistic „Zilele Cetății Dăbâca”, manifestare ce va avea loc sâmbătă, 9 septembrie 2017, în localitatea ce adăposteşte fosta cetate regală și reședința comitatului Dăbâca, un loc de o semnificaţie istorică aparte pentru Transilvania.
De la ora 13.00 va fi oficiată o slujbă de pomenire și vor avea loc depuneri de coroane la monumentul eroilor din centrul comunei, iar de la ora 15.00 va fi deschiderea oficială a evenimentului, în curtea școlii „Gelu Românul”. Apoi, cei prezenți se vor putea bucura de un spectacol folcloric susținut de interpreții Ilie Medrea, Domnica Dologa, Mariana Morcan, Amalia Codorean Chindriș, Maria Golban Șomlea și Florian Roșan, acompaniați de un grup instrumental, alcătuit din Orchestra „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. De asemenea, vor evolua și membrii grupului folcloric de la Clubul Vedetelor „Muguri de folclor”, Ansamblul folcloric „Dansatorii de pe Someș” și Formația de cântece și jocuri populare „Muguri de Așchileu”.
Evenimentul, la care vor lua parte și alți invitați, va fi prezentat de Maria Golban Șomlea.

Recomandari

Alte Articole