Concert de colinde al Parohiilor Ortodoxe din Câmpia Turzii

Apropierea sărbătorilor de iarnă, a momentelor petrecute în mijlocul familiei ne îndeamnă să ne gândim, mai profund, la divinitate.

Poveștile cu pruncul născut în ieslea din Betleem, steaua care a luminat calea magilor și îngerii care cântau în Ceruri, toate acestea sunt posibile prin intermediul colindelor, aceste cântece minunate care ne-nvăluie sufletele într-un aer cald și mistic.

În acest context, Protopopiatul Ortodox Turda organizeaz duminică, 17 decembrie, orele 17:00, în Sala Mare a Palatului Cultural „Ionel Floașiu”, un regal de colinde, în interpretarea corurilor bisericilor ortodoxe din municipiul nostru.

La eveniment vor participa: Liga Tinerilor Creștini Ortodoxi Români Câmpia Turzii, Corul Parohiei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” Câmpia Turzii Corul Parohiei Ortodoxe „Învierea Domnului” Câmpia Turzii, Corul Parohiei Ortodoxe „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Câmpia Turzii, Corul Parohiei Ortodoxe „ Sf Ilie Tesviteanu” Câmpia Turzii, Corul Parohiei Ortodoxe Luna, Corala Preoțească a Protopopiatului Ortodox Turda.

Concertul „ Colindăm colind duios” se află la a V-a ediție, iar organizatorii își propun ca, prin intermediul său să creeze o legătură spirituală între ansamblurile corale și audiență, prin intermediul colindelor.

Recomandari

Alte Articole