Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz ,,Kozmutza Flóra” din Cluj-Napoca, singura școală din România destinată copiilor cu deficiențe de auz, cu limba de predare maghiară, urmează să beneficieze de ample lucrări de reabilitare. În acest sens, Consiliul Județean Cluj, sub a cărui autoritate funcționează școala, a aprobat deja indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Reabilitare structurală și reamenajare arhitecturală pentru clădirea de ateliere la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz ,,Kozmutza Flóra”.
,,Vom reabilita acest spațiu și îl vom transforma într-un mediu propice derulării terapiilor complementare și valorificării aptitudinilor acestor copii. La finalul lucrărilor, clădirea va corespunde celor mai exigente standarde în domeniu și va putea fi folosită la capacitate maximă, pe parcursul întregului an educațional ”, a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Înființată în urmă cu mai bine de un secol, în anul 1888, Școala Gimnazială ,,Kozmutza Flóra” a funcționat de-a lungul anilor în diferite locații din Cluj-Napoca. Sediul actual al unității de învățământ i-a fost atribuit acesteia începând cu anul 1959, activitatea desfășurându-se în prezent în trei corpuri de clădire, respectiv școala, internatul și atelierele. Dintre acestea, clădirea care găzduiește școala a beneficiat în anul 2013 de ample lucrări de reabilitare și izolare termică iar internatul unității funcționează într-o construcție nouă și modernă, edificată în anul 2001.
În ceea ce privește cel de-al treilea corp de clădire, cel ce va face obiectul investiției recent aprobate, acesta se află într-o stare avansată de degradare, fiind ridicat în anul 1918. Din cauza acestei stări precare, clădirea ce găzduiește atelierele, indispensabil necesare procesului educațional și recuperatoriu, nu poate fi utilizată în condiții normale, atelierele având loc în această incintă doar pe parcursul verii.
Întrucât clădirea este improprie desfășurării activităților educaționale și terapiilor complementare, Consiliul Județean Cluj a solicitat elaborarea unei documentații tehnice care să stabilească modalitatea optimă de reabilitare și modernizare a acesteia. Potrivit expertizei efectuate, sunt necesare și urmează a se realiza o serie de lucrări de intervenții la fundațiile clădirii, la elementele verticale portante, la planșee și șarpantă, precum și lucrări pentru reabilitarea scărilor și a coșurilor de fum.
În ceea ce privește valoarea totală a investiției, aceasta se ridică la 799,39 de mii de euro, Consiliul Județean urmând să aplice în acest sens pentru obținerea unei finanțări nerambursabile. În ceea ce privește termenul maxim de execuție al lucrărilor de reabilitare structurală și reamenajare arhitecturală a acestui imobil cu o suprafață construită de 648,2 mp, acesta este de 25 de luni.
Şcoala Gimnazială Specială pentru Deficienţi de Auz „Kozmutza Flóra” este o instituție de învățământ special care asigură servicii adecvate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Pe lângă copiii cu deficiențe de auz, sunt școlarizați aici elevi cu autism, cu deficiențe mintale severe și elevi cu tulburări de învățare și deficiențe ușoare, proveniți din județul Cluj și din județele limitrofe.
Pas înainte pentru înființarea Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de...
Deschide