În urma a 9 percheziții efectuate de polițiști pe raza județelor Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Suceava, într-un dosar evaziune fiscală și spălare de bani, a fost instituit sechestru pe mai multe bunuri mobile și imobile în valoare de peste 1.400.000 de lei.
La data de 30 ianuarie a.c., polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Cluj, Bistrița-Năsăud și Suceava au efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza județelor Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Activitățile au avut drept scop administrarea de probe într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind în valoare de peste 3.900.000 de lei.
Din cercetări a rezultat că, în perioada 2011-2015, trei persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 56 de ani, din Cluj-Napoca, în calitate de administratori la o societate având ca obiect de activitate pază și protecție, ar fi înregistrat în documentele contabile achiziții de produse specifice domeniului de activitate și alte produse care nu ar fi avut la bază operațiuni comerciale reale. Astfel, s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.
În scopul creării unei aparențe de legalitate a plăților pentru operațiunile comerciale fictive de bunuri, precum și pentru disimularea provenienței sumelor de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, s-ar fi efectuat viramente bancare în baza unor presupuse relații comerciale avute cu diverse firme.
În urma perchezițiilor, au fost ridicați 20.000 de dolari și a fost instituit sechestru pe bunuri mobile și imobile în valoare de peste 1.400.000 de lei. De asemenea, polițiștii au pus în executare 3 mandate de aducere.
La activități au participat inspectori antifraudă detașați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.