Școlile din Recea Cristur și Ciubăncuța urmează să fie reabilitate și modernizate

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat autorizațiile de construire în vederea reabilitării și modernizării a două unități de învățământ primar din comuna clujeană Recea Cristur, respectiv școala din satul Ciubăncuța și cea din centrul de comună.
Edificate în urmă cu aproximativ 50 de ani, cele două școli care deservesc circa 180 de elevi și cadre didactice se află în prezent într-o stare accentuată de degradare, atât în interior cât și la exterior, fapt datorat, în special, lipsei lucrărilor de reparații curente din ultima perioadă.
„Este o chestiune de normalitate, copiii din mediul rural au dreptul de a învăța în condiții optime exact la fel ca și cei din marile orașe. În plus, investițiile în educație sunt cele mai profitabile întrucât contribuie direct la bunăstarea comunităților” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Pentru remedierea acestei situații, dar și pentru conformarea la standardele de calitate impuse de funcționarea optimă a acestor unități școlare, s-a considerat necesară derularea mai multor lucrări de reabilitare și modernizare a celor două edificii, respectiv refacerea acoperișului, a finisajelor pereților exteriori și a trotuarului, izolarea termică a pereților, amenajarea curții și a împrejmuirii, recompartimentarea interioarelor pentru o mai bună funcționalitate, înlocuirea tâmplăriei, etc. În urma acestor lucrări de intervenție, spațiile din cadrul ambelor imobile, a căror suprafață totală este de 870 mp, vor fi refuncționalizate astfel încât, la finalul lor, numărul sălilor de clasă va crește de la cinci, în prezent, la opt. În plus, vor fi edificate o cancelarie, două birouri, 11 grupuri sanitare, două vestiare, o sală de gimnastică, precum și alte spații conexe necesare desfășurării în cele mai bune condiții a activității didactice.
În conformitate cu autorizația de construire emisă în vederea executării lucrărilor de reabilitare și modernizare, al căror deviz general cumulat este de 2.290.170 lei, durata de execuție a lucrărilor este de maximum doi ani de zile.

Recomandari

Alte Articole