Cetatea medievală Bologa va fi reabilitată

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire în vederea reabilitării și punerii în valoare a cetății medievale Bologa. Confruntată în ultima perioadă de timp cu un accentuat proces de degradare, fortificația edificată la sfârșitul secolului al XIII-lea continuă să trezească interesul turiștilor, reprezentând unul dintre cele mai atractive obiective din regiune.
„Reabilitarea și intrarea cât mai rapidă în circuitul turistic organizat a acestei cetăți medievale aflate la o distanță relativ mică de municipiul Cluj-Napoca vor reprezenta un câștig major atât pentru Cluj, ca și județ deschis turismului istoric și recreațional cât, mai ales, pentru turiștii pasionați de vestigiile istorice reprezentative ale epocii medievale și nu numai” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Astfel, principalele categorii de lucrări de reabilitare, conservare și punere în valoare a Cetății Bologa vizează îndepărtarea integrală a vegetației de pe ruinele zidurilor, din interiorul incintei și din vecinătatea acesteia, consolidarea ruinelor și completări ale zidăriei astfel încât să se asigure siguranța și blocarea accesului în cetate peste ruinele zidurilor, amenajarea unui acces controlat în și înspre cetate prin construirea unei scări cu parapet metalic, a unei platforme metalice și a unei porți, refacerea planșeelor din interiorul donjonului, amenajarea unei căi de circulație în incintă, realizarea unei copertine din sticlă pe structură metalică, montarea de bănci, coșuri de gunoi și a unui panou informativ, protejarea coronamentului zidurilor, etc.
Lucrările efective de reabilitare și consolidare vor debuta în această primăvară și vor fi realizate de operatorul privat care a realizat lucrări similare și la Cetatea Deva, durata maximă de execuție fiind de 36 de luni.
Construită în apropierea unui vechi castru roman, Cetatea Bologa amintește și acum de importanța ei strategică de odinioară și de rolul pe care l-a avut în supravegherea drumului ce străbate Valea Crișului Repede. În același timp însă, întrucât cele peste șapte secole de existență și vicisitudinile istoriei și-au lăsat amprenta și pe zidurile acestei fortificații medievale din Țara Călatei, autoritățile locale au accesat o finanțare europeană nerambursabilă pentru reabilitarea și conservarea acesteia, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste 2.000.000 de lei.

Recomandari

Alte Articole