Începe reabilitarea fațadei Muzeului de Artă Cluj

Una dintre cele mai reprezentative clădiri monument istoric din Cluj-Napoca, palatul Banffy ce găzduiește Muzeul de Artă Cluj, va beneficia în perioada imediat următoare de o serie de lucrări ce vizează reabilitarea fațadei. Începerea lucrărilor a devenit posibilă ca urmare a semnării contractului ce are ca obiect ,,Reabilitarea fațadei imobil Piața Unirii nr. 30 Cluj-Napoca – monument istoric”.
,,Este de datoria noastră să conservăm aceste monumente care dau farmec Clujului și care atrag, zi de zi, numeroși turiști. Pe lângă creșterea atractivității acestei perle arhitecturale a Clujului, prin intermediul acestei investiții ne dorim să contribuim inclusiv la asigurarea unui grad crescut de siguranță a pietonilor care tranzitează centrul istoric al municipiului”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Potrivit documentației tehnice, clădirea Muzeului de Artă urmează să beneficieze de lucrări de consolidări structurale precum intervenții locale la șarpantă și la zidăriile cu fisuri, crăpături, respectiv intervenții de combatere a umidității la fațade, conform recomandărilor din expertiza tehnică a structurii portante. De asemenea, vor fi executate lucrări de intervenție la învelitori, șorțuri de tablă în zona streșinilor și învelitorilor lucarnelor și lucrări de restaurare a finisajelor fațadelor, a componentelor artistice din piatră, tencuială și fier forjat precum și a tâmplăriilor exterioare.
Valoarea totală a lucrărilor este de 952.000 de lei, TVA inclus, termenul maxim de execuție fiind de cinci luni de la data eliberării autorizației de construcție.

Recomandari

Alte Articole