Scene de film la Mormântul lui Mihai Viteazul

Primăria Municipiului Turda organizează un spectacol eveniment, dedicat Centenarului Marii Uniri: “ROMÂNIA 100” – Mihai Viteazul – Prima Unire a tuturor românilor. Filă de istorie reconstituită.
Spectacolul de reevocare istorică, realizat de celebra trupă de actori și cascadori LUPII ALBI, prezintă discursul de peste veacuri al marelui Voievod Mihai Viteazul la Centenar, una dintre cele mai importante bătălii purtate de voievod pentru unirea celor trei țări române, precum și momentul festiv al încoronării acestuia în Cetatea Alba Iulia.
Voievodul valah va fi interpretat de nimeni altul decât tenorul Vlad Miriță, care de mai bine de 5 ani ani joacă alături de Lupii Albi în toate spectacolele de reevocare istorică ale acestora. Distribuția de excepție este completată de mari actori ai teatrului și filmului românesc: Ioan Isaiu îl joacă pe Andrey Bathory, Elvira Deatcu este Doamna Teodora, iar vestitul general Baba Novac este adus la viață de Bogdan Jianu, cel ce semnează regia și scenariul spectacolului. Liviu Cheloiu, Mircea Silaghi și Adrian Curpene sunt Frații Buzești, iar Radu Micu îl întruchipează pe scoțianul John Smith. Personajul Malaspina, consilierul lui Bathory este Dan Ionescu.
Scenele de reevocare istorică, ce vor fi interpretate la Turda, fac parte dintr-un spectacol mai amplu, Mihai Viteazul, din repertoriul extrem de vast al Lupilor Albi, în care figuri marcante ale istoriei naționale sunt readuse la viață: Vlad Țepeș – Dracula, Ștefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Iancu Jianu, Regina Maria etc.
Aproximativ 15 cascadori profesioniști, cărora li se vor alătura peste 30 de voluntari din municipiul Turda, vor completa tabloul general al acestui moment de mare încărcătură istorică.
LUPII ALBI sunt o Asociația Culturală al cărei obiectiv este securizarea, conservarea și promovarea istoriei și a valorilor naționale prin reevocarea momentelor ce ne-au definit ca popor, ca nație. Actorii și cascadorii profesioniști din această echipă și-au unit forțele pentru a readuce în atenția publicului “ISTORIA CA UN SPECTACOL”.

Evenimentul “ROMÂNIA 100” – Mihai Viteazul – Prima Unire a tuturor românilor. Filă de istorie reconstituită, va avea loc duminică, 19 august, începând cu ora 18.00, în Parcul Mihai Viteazul (lângă Mănăstirea Mihai Vodă). Spectacolul durează aproximativ 50 de minute.

Recomandari

Alte Articole