Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, alături de Primăria și Consiliul Local Mărișel, împreună cu Asociațiile culturale „Pelaghia Roșu” și „Mărișana”, Asociația crescătorilor de animale „La Fântânele” și Asociația fermierilor din Mărișel, invită iubitorii de folclor și tradiție să ia parte sâmbătă, 20 octombrie 2018, în localitatea clujeană Mărișel la ,,Ziua Muntelui”.
Manifestarea, care are rolul de a promova spaţiul mioritic al Apusenilor, în ceea ce privește meșterii populari, cultura tradițională, turismul, agricultura și produsele culinare, va debuta la ora 11.00 cu un simpozion pe tema „Constituirea Forumului județean Cluj al Zonei Montane”, urmat de o slujbă religioasă. Ulterior va fi inaugurat Centrul de Informare din Mărișel, unde va fi lansată și Monografia comunei, volum prezentat de profesorul Ioan Mariș.
Totodată, cei prezenți vor putea vizita standurile cu produse tradiționale, dar și o expoziție de animale. Între timp, se vor desfășura „Cupa Muntelui” Mărișel 2018, în cadrul căreia se vor întrece la fotbal echipele de juniori „Viitorul” Mărișel, „Sporting” Florești, „Ardealul” Cluj și Școala Sâncraiu.
Începând cu ora 15.00, manifestările vor continua cu un spectacol folcloric susținut de interpreții: Andra Mariș, Marisa Bâlc, Surorile Todea, Octavian Matiș, Livia-Maria Danciu Hetea și Mihai Badiu, alături de „Nepoții Iancului” din Mărișel, Taragotiștii din Mărișel și Grupul folcloric din Călinești, județul Maramureș. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va susține și el un program folcloric tradițional, cu participarea interpreților: Arlesiana Agrijan, Lucia Potra și Mariana Morcan.
Prezentată de Livia-Maria Danciu Hetea și Mihai Badiu, manifestarea artistică se va încheia cu premierea participanților la „Cupa Muntelui” 2018 și a celor mai frumoase exemplare de bovine, cabaline și ovine, dar și cu un foc de tabără.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide