Concerte și festivaluri de colinde în județul Cluj, la finalul săptămânii

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean, sprijină o serie de festivaluri și concerte de colinde ce vor avea loc duminică, 9 decembrie 2018, la Gherla, Cluj-Napoca și în Huedin.

Gala Colindelor Tradiţionale, la Gherla
Duminică, 9 decembrie 2018, de la ora 17.00, la Casa de Cultură din Gherla, se va desfășura cea de-a V-a ediţie a Galei Colindelor Tradiţionale -„Pe la noi de sărbători”, un spectacol-festival organizat de Primăria şi Consiliul Local Gherla, Ansamblul folcloric „Colindiţa-Zestrea”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Vor evolua: Ansamblul „Colindiţa-Zestrea” Gherla, condus de Constantin Istici, Colindătorii tradiționali din Negreni, județul Cluj, coordonatori Florina Varadi și Marian Văcariu, Grupul de colindători „Vestitorii” Mintiu Gherlii, județul Cluj, condus de Elisabeta Fărcaș, Grupul vocal bărbătesc de colindători „Sâncelenii”, comuna Sâncel, județul Alba, coordonator Ioan Frățilă, „Păstrătorii tradițiilor”, din Răchițele, județul Cluj, coordonator Mărioara Boc, Grupul de colindători „Țibleșul” din Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, condus de Alexandru Deneș, Asociația „Zestrea” Cluj-Napoca, coordonator Sebastian Paic, Colindătorii „Tradiții Ormănene”, Orman, județul Cluj, coordonator Aurora Cozma și Grupul „Colindăm la gazde bune”, format din angajați și colaboratori ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj: Mariana Morcan, Marinela Zegrean Istici, Grigore Sâmboan, Radu Lazăr, Florin Bota, Raul Oltean, Iulia Bucur, Mădălina Mîrza și Livia Popa.
Evenimentul, inițiat și realizat de Constantin Istici, este dedicat Anului Centenar al Marii Uniri și machează împlinirea a 25 de ani de activitate a Ansamblului „Colindiţa-Zestrea” din Gherla. Intrarea este liberă!

Festivalul Naţional „Colind Iancului”
Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu” din România, Filiala Cluj, Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean, organizează duminică, 9 decembrie 2018, Festivalul Naţional „Colind Iancului”, eveniment ajuns la cea de-a XXVI-a ediţie.
Manifestarea va avea în municipiul Cluj-Napoca, pe Bulevardul Eroilor, la statuia lui Avram Iancu iar de la ora 14.00 la Grand Hotel Napoca.
Festivalul Naţional „Colind Iancului” se va desfăşura după următorul program:
11.30 – 12.00 – Parada cetelor de colindători pe Bulevardul Eroilor;
12.00 – 12.30 – Program de colinde la statuia lui Avram Iancu;
14.00 – 17.00 – Gala Festivalului la Grand Hotel Napoca.
În cadrul acestei manifestări participă cete de colindători din: Sălciua, Satu Mare, Ribița-Hunedoara, Baia Mare, Mărișel, Lupșa, Câmpeni, Abrud, Ieud, Vișeul de Sus, Cristorel, Albești- Mureș, Oradea, Telciu-Bistrița-Năsăud, iar din Cluj-Napoca: Grupul „Miorița”, „Voci ardelene”, „Rapsodia Clujană”, „Dor Transilvan”, „Rapsodia Someşană”și „Buciumul”.

Festival de colinde și concurs județean pe tema costumului popular, la Huedin
Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Palatul Copiilor Cuj, Clubul Copiilor Huedin, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Protopopiatul Ortodox Huedin, organizează duminică, 9 decembrie 2018, la Huedin Festivalul de Colinde „Noi umbllăm să împlinim”, ediția a XI-a și Concursul Județean „Costumul popular – istorie și autenticitate”, ajuns la ediția a VII-a. Ambele evenimente vor debuta la ora 14.30, la Casa de Cultură Huedin.
Vor fi prezente cete de colindători de la școlile din localitățile: Beliș, Mărișel, Ciucea, Fildu de Mijloc, Huedin, Mănăstireni, Negreni, Răchițele și Săcuieu. Fiecare ceată își va desemna doi elevi, fată și băiat, care își vor prezenta cosumele populare. Un juriu de specialitate va evalua prestația concurenților și va acorda diplome și premii.

Recomandari

Alte Articole