„Ziua Muntelui”, în localitatea clujeană Mărișel

În localitatea clujeană Mărișel va avea loc la finalul acestei săptămâni un eveniment deja cu tradiție, intitulat „Ziua Muntelui”. Manifestarea, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Mărișel, Societatea cultural-patriotică „Avram Iancu”, Forumul Montan din România, Asociația turistică „Pelaghia Roșu”, Gal Napoca Porolissum și Asociația culturală „Mărișana”, are rolul de a promova spaţiul mioritic al Apusenilor, în ceea ce privește meșterii populari, cultura tradițională, turismul, agricultura și produsele culinare.
Evenimentul va debuta sâmbătă, 14 septembrie 2019, la ora 15.00, cu o dezbatere, unde vor fi abordate diverse teme, precum: legislația muntelui, întocmire proiecte și accesare de fonduri, certificare produse montane și exemple de bune practici. Vor lua parte reprezentanți de la Ministerul Agriculturii, Agenția Zonei Montane, Cemont Vatra Dornei, Direcția Agricolă Cluj, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, fermieri și persoane interesate din zonă.
În ziua următoare, duminică, de la ora 12.00, va fi săvârșită o slujbă religioasă la Monumentul eroilor mărișeni, după care cei prezenți vor putea vizita standurile cu produse tradiționale, unde vor fi expuse spre vânzare produse agroalimentare locale, va fi un târg al meșterilor populari, dar și o expoziție de animale.
De la ora 14.30 manifestările vor continua cu un spectacol folcloric, susținut de: Taragotiștii din Mărișel, Formația de dansuri „Nepoții Iancului”, Mariana Morcan, Lucia Potra, Livia-Maria Hetea Danciu, Ana Maria Mariș, Andreea Mariș, Anicuța Roșu, Ioana Marc, Denisa și Diana Todea, Marisa Balc, Lavinia Maria Danciu, Patricia Popa, Silvia Ilea și nepoata Daria Mariș, Octavian Matiș (saxofon), Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” al Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca, Ștefan și Andrei Petreuș, Nicolae Turcu și Grupul „Izvoare” și Iulia Bucur.
În cadrul programului folcloric prezentat de Mariana Morcan vor fi premiați elevii din Mărișel cu rezultate bune la învățătură, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și cele mai frumoase exemplare de animale.

Recomandari

Alte Articole