Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (C.J.C.P.C.T), instituție subordonată Consiliului Județean, organizează joi, 26 septembrie 2019, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, un spectacol dedicat muzicii și jocului tradițional din județul Cluj.
Intitulat ,,Toamna, când cad brumele”, evenimentul va aduce în fața publicului interpreți clujeni, tineri și consacrați, ceterași și jucăuși, alături de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș. De asemenea, vor fi prezentate și momente comice din satul românesc.
Vor evolua tinerii interpreți clujeni, laureați ai concursurilor de folclor: Oana Vențel, Tudor Bărbos, Simona Bădulescu, Adrian Socaciu și Andreea Ciupe. Aceștia vor aduce cântece îndrăgite din repertoriul personal și nu numai, dar și din repertoriul interpretului clujean Aurel Ciceoan, unul care dă chiar titlul acestui spectacol, Toamna, când cad brumele.
Alături de ei, o parte dintre cele mai frumoase cântece din județul Cluj vor fi prezentate de: Florian Roșan, Marinela Zegrean Istici, Aurel Șuteu, Mariana Morcan, Irina Someșan, Iosif Rusu și Maria Marcu.
Muzica instrumentală va fi adusă în scenă de Alexandru Ciurcui – Șandorică, instrumentist tradițional din Soporu de Câmpie, comuna Frata, județul Cluj, declarat „Tezaur Uman Viu” și de violonistul Liviu Bugnar. Totodată, profesorul Ovidiu Barteș, dirijorul Orchestrei Profesioniste „Cununa Transilvană” a C.J.C.P.C.T. Cluj și coordonatorul modulului de instrument popular tradițional, vioară, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, va prezenta suite instrumentale din mai multe zone ale județului, alături de membrii orchestrei.
Jocul tradițional din județul Cluj va avea un loc special în cadrul spectacolului și va fi prezentat de jucăușii Școlii de dans tradițional românesc „Camelia și Ion Motoc” din Cluj-Napoca, (adulți și copii), dar și de membrii Ansamblului Folcloric „Rapsodia Someşană”.
De asemenea, spectatorii vor avea parte de momente comice din satul românesc și se vor bucura de întâlnirea cu umoriștii Liviu Petriș și Gligor Bercea –Nănașii.
Prezentarea evenimentului va fi făcută de Grigore Sâmboan, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!
Pas înainte pentru înființarea Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de...
Deschide