Trei telefoane furate dintr-o locuință din Jucu de Jos

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au identificat trei tineri bănuiți de comiterea unor furturi.

În fapt, la data de 21/22 decembrie 2019, doi tineri în vârstă de 16 și 18 ani, din Apahida, respectiv Jucu, ar fi pătruns în locuința unei persoane din Jucu de Sus, iar din interior ar fi sustras trei telefoane mobile și circa 500 de lei. În urma identificării acestora, telefoanele mobile au fost recuperate.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, a fost identificat un minor în vârstă de 15 ani, din comuna Apahida, bănuit că, în perioada mai – octombrie 2019, ar fi pătruns prin efracție, de două ori, în locuința unei persoane Jucu de Sus, sustrăgând circa 4.000 de lei, precum și alte bunuri.

În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de Codul penal.

Recomandari

Alte Articole