Consiliul Județean Cluj, prin Asociația Produs de Cluj, organizează a opta ediție a Zilelor Recoltei la Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura între 18 și 20 septembrie a.c., pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian și este urmarea unui proiect realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Zilele Recoltei, o veritabilă sărbătoare a toamnei, se vor desfășura în acest an în condiții aparte, determinate de situația epidemiologică din țară, dar vor oferi tuturor celor interesați, fermieri și vizitatori, ocazia de a se reîntâlni. Organizarea acestui eveniment a fost o provocare și un tur de forță pentru a asigura condiții de maximă siguranță sanitară, dar efortul conjugat al autorităților județene și locale a făcut posibilă desfășurarea lui. Rolul nostru este de a sprijini comunitățile pe care le administrăm și de a acționa în sensul derulării în siguranță a activităților economice, sociale sau culturale. Suntem convinși că nici de această dată vizitatorii nu vor fi dezamăgiți.”
La această sărbătoare a roadelor pământului vor fi amenajate aproximativ 100 de standuri pe care vor fi expuse legume și fructe de sezon provenite din livezile și culturile locale, preparate alimentare tradiționale realizate de producători clujeni, precum și obiecte de artizanat. Vor fi prezenți producători de legume din Lunca Someșului, respectiv cunoscutele legume de Apahida sau Jucu, dar nu vor lipsi nici ceapa de Mihai Viteazu sau roșiile de Ceanu Mare și cartofii de Râșca. Pe lângă ardei, vinete, gogoșari, morcovi sau alte rădăcinoase, vizitatorii standurilor de la Zilele Recoltei Cluj-Napoca vor avea la dispoziție un sortiment variat de fructe de sezon, de la mere sau pere, la piersici de livadă, prune și struguri.
Pentru clujenii care preferă conservele preparate de gospodinele de la țară, oferta include dulcețuri, gemuri, siropuri și sucuri naturale, dar și o gamă completă de murături tradiționale. Fermierii clujeni vor fi prezenți cu brânzeturi din lapte de oaie, vacă, bivoliță și capră, produse după rețete consacrate, dar și unele specialități. Nu vor lipsi nici produsele din carne de porc de Mangalița, respectiv cârnați, jambon și slănină afumate folosind lemne diferite pentru fiecare sortiment.
Pentru că situația epidemiologică din țară impune reguli și responsabilități, la Zilele Recoltei atât expozanții cât și vizitatorii vor respecta normele impuse de legislația în vigoare. Astfel, intrările și ieșirile din incintă vor fi delimitate și marcate, vor exista dozatoare non contact cu dezinfectant în locurile stabilite pentru acces, dar și la standuri, masca va fi obligatoriu de purtat atât de către expozanți cât și de vizitatori, iar între orele 14.00 și 16.00 se va proceda la dezinfecția târgului.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide