Tânăr cercetat de polițiștii din Turda pentru două infracțiuni rutiere

La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Sândulești, care se deplasa pe strada Clujului din Turda, fără a deține permis de conducere.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole