Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în cadrul proximei ședințe ordinare și care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizare spaţii în ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca în vederea îmbunătăţirii serviciilor medicale”.
Scopul proiectului este acela de a asigura un grad sporit de confort interior și performanță a zonelor vizate din cadrul Ambulatoriului Integrat al spitalului, respectiv unele spații situate la parterul corpului A, precum și la etajele III și IV ale corpului B. Totodată, se urmărește atât îmbunătățirea calității serviciilor medicale prin realizarea unor circuite ale echipamentelor sterilizabile şi prin amenajarea unor zone care să mărească în anumite cazuri capacitatea unor cabinete medicale, cât și crearea unor noi spații pentru pacienții ambulatoriului (vestiare, grupuri sanitare etc.).
Valoarea totală a proiectului este de 2.119.442 lei, finanțarea urmând a fi asigurată din bugetul Consiliului Județean Cluj pe anul 2022.
Lucrările de reparații și modernizări propuse sunt justificate de degradările cauzate de exploatarea prelungită și de necesitatea de a crea un mediu optim pentru desfășurarea activității medicale.
Prin intermediul investiției se vor face intervenții ce vor viza parțial parterul clădirii situate pe str. Moților nr. 19, respectiv zona de pediatrie în cabinetele de Oftalmologie, Ortopedie şi Psihologie și etajul III, în vederea organizării unei zone de urologie pentru adulți, etaj la care vor fi amenajate două saloane de spitalizare care să fie deservite de un grup sanitar pentru pacienți. La etajul IV va fi amenajat un spațiu pentru sterilizarea ustensilelor contaminate. De asemenea, se va interveni la nivelul cabinetelor de ginecologie pentru adulți, al relocării cabinetului de medicină internă şi va fi amenajat un salon de spitalizare de zi. Nu în ultimul rând, se intenționează refacerea unor compartimentări, executarea unor lucrări de reparaţii pentru refacerea şi modernizarea finisajelor interioare la pereţi şi tavane, precum şi înlocuirea instalaţiilor şi a obiectelor sanitare, dar şi a instalaţiei electrice şi a corpurilor de iluminat.