Ieri, în jurul orei 13.30, pe DN1C, între localitățile Iclod și Livada, respectiv la km 37+300m, s-a produs o ciocnire între două ansambluri de vehicule de mare tonaj.
Conducătorul unui ansamblu de vehicule, de 68 de ani, din Iclod, care se deplasa din direcția Cluj-Napoca spre Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule, condus din direcția Gherla spre Cluj-Napoca, de un bărbat de 49 de ani, din județul Covasna.
Conducătorul auto de 68 de ani a fost transportat în vederea acordării îngrijirilor medicale, conducătorului auto din județul Covasna fiindu-i acordate îngrijiri la fața locului.
foto ISU Cluj