Liceul Tehnologic Special Dej, reconfirmat Șocală Europeană

Liceul Tehnologic Special Dej, instituție de învățământ aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a participat în data de 8 iunie a.c., la Palatul Parlamentului din București, la ceremonia de decernare a titlului de „Școală Europeană”, organizată de Ministerul Educației.
Alături de Liceul Tehnologic Special Dej, care a obținut acest titlu pentru a doua oară, primul fiind primit în anul 2015, au fost premiate alte trei unități educaționale din județul Cluj.
Titlurile au fost acordate, în acest an, unui număr de 90 de școli în urma participării acestora la un concurs național prin care s-a recunoscut dimensiunea europeană obținută ca urmare a accesării de fonduri prin programe structurale și programul Erasmus+.

Certificatul de Şcoală Europeană se acordă pentru o perioadă de trei ani cu scopul de a evidenția implicarea instituțiilor în consolidarea dimensiunii europene în educație, conferindu-le, totodată, recunoaștere şi prestigiu.
Alte școli speciale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj care au obținut în anii precedenți această titulatură sunt: Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, Școala Gimnazială Specială – Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată Cluj-Napoca, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca.

Recomandari

Alte Articole