Gabriela Ruse nu va putea juca la Transylvania Open

Din cauza accidentării suferite înainte de Australian Open, Gabriela Ruse nu va putea să joace la Transylvania Open 2024. Recuperarea nu a decurs așa cum a sperat. Jucătoarea care a ajuns în finala turneului din Cluj-Napoca în 2023 și care a ținut publicul cu sufletul la gură la fiecare meci jucat va veni totuși la turneu pentru a se întâlni cu fanii ei. Duminică, cei care doresc să o vadă o vor putea întâlni la BTarena la o oră care va fi anunțată ulterior pe canalele oficiale de comunicare Transylvania Open.

În urma acestei schimbări, Miriam Bulgaru va intra pe tabloul principal al Transylvania Open, iar în locul lui Bulgaru va intra, în calificări, Sara Maria Popa. În cazul în care cel de-al patrulea wild card nu va fi solicitat de o jucătoare din top 30, acesta va fi acordat Andreei Mitu, care va intra în acest fel pe tabloul principal.

”Ne pare rău că nu o mai avem pe tabloul principal pe Gabriela Ruse la această ediție a turneului. Gabi este foarte de iubită de public. Anul trecut am trăit alături de ea meciuri incredibile, pline de emoție, și abia așteptam să o revedem. Dar ea va fi oricum alături de noi și, până când o vom revedea în teren, îi urăm recuperare rapidă” – Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250

Trei jucătoare din România se află pe tabloul principal al Transylvania Open WTA 250: Ana Bogdan (66 WTA), Jaqueline Cristian (84 WTA) și Miriam Bulgaru (192 WTA).

Recomandari

Alte Articole