Cum poţi avea un corp de invidiat

Mergem la fitness pentru tonifierea organismului, pentru că vrem să slăbim sau pur şi simplu sau pentru că vrem un stil de viaţă sănătos căruia să nu-i lipsească mişcarea. În aceeaşi măsură ne dorim un mediu ambiant care să ne ajute să scăpăm de stresul cotidian şi în care să putem socializa în mod plăcut.

“Bodybuilding-ul (culturismul) stă la baza sălilor de fitness de astazi, prin faptul că el a reuşit să transmită către masa largă de oameni toate principiile sale bune de modelare a corpului uman, generând astfel o schimbare de mentalitate. Să fii FIT, adică să fii în formă,  este şi motto-ul cluburilor noastre de fitness: Totul pentru ca tu sa fii in formă! Vreau să încurajăm şi fetele să vină la sala de fitness cât mai mult. Să le facem să nu se mai simtă stânjenite că trebuie sa lucreze de unele singure pe nişte aparate, să înţeleagă că pentru a se păstra în formă trebuie să depună efort, dar sunt sprijinite de instructorii noştri în acest demers, iar acest efort se va concretiza într-o stare de bine de-a lungul vieţii. Asta este cel mai greu. Trebuie să le facem să înţeleagă că şi la sala de fitness exista socializare în pauzele dintre exerciţii, la sauna de după antrenament sau la sfârşitul antrenamentului şi că lucrul pe aparate profesionale este unul ţintit pe tonifierea tuturor grupelor musculare. Această tonifiere poate fi de asemenea obţinută în sala de fitness cu ajutorul zonei CARDIO (benzi de alergare, biciclete eliptice şi statice, etc) acestea din urmă ducând şi la obţinerea unei condiţii fizice de invidiat”,  a precizat Octavian Tămaş, manager al Clubului de Fitness Energy din Cluj-Napoca.

Tinerii din Cluj merg la sala de fitness, cu predilecţie, pentru a avea un corp armonios dezvoltat. În plus ei caută să aibă un tonus bun, care să le dea încredere în forţele proprii. Bărbaţii vor şi ei să fie supli aşa cum îşi doresc femeile, dar ei vor ca dincolo de supleţe să transpară forţa şi echilibrul. La Clubul Energy Fitness din Cluj-Napoca un instructor poate spune fiecărui tânăr cu ce e mai bine să înceapă pentru a arăta din ce ce în ce mai bine.

Nu e uşor pentru un tânăr de 14 ani, spre exemplu, care vine pentru prima dată la sala de fitness să decidă ce e mai bine să facă pentru a avea o condiţie fizică de invidiat.

Specialiştii recomandă ca în dezvoltarea armonioasă a corpului să te grăbeşti încet. Să nu încerci să faci totul într-o zi, într-o lună sau un an, e nevoie de timp şi de un antrenament susţinut pe durata întregii vieţi. Dacă aveţi 14 ani vă puteţi înscrie la sala de fitness şi puteţi lua chiar acum decizia de a începe un antrenament profesionist la una din cele două săli specializate din Cluj, Energy Fitness. La sala din cartierul Gheorgheni, instructorii Ioan Şchiopu şi Daniel Morcov vă pot spune ce e mai bine să faceţi pentru rezultate optime.

Instructorul Daniel Morcov a pregătit un program săptămânal pentru tinerii care vor să fie în formă. Puteţi urma acest program la Energy Fitness unde găsiţi aparatele necesare pentru a putea face antrenamentul recomandat de instructorul Daniel Morcov.

Program antrenament – 4 zile/săptămână

Nivel: începător

Ziua 1 (Piept + Biceps)

Piept

Exerciţiul 1. Împins cu bara pe plan orizontal (nr. serii 4, nr. repetari 6-8)

Exerciţiul 2. Împins cu bara pe plan inclinat (nr. serii 4, nr. repetari 6-8)

Exerciţiul 3. Fluturări la aparat (nr. serii 4, nr. repetari 8-10)

Biceps

Exerciţiul 1. Flexii cu bara, din picioare (nr. serii 4, nr. repetari 8)

Exerciţiul 2. Flexii alternative cu gantere, din şezând (nr. serii 4, nr. repetari 8)

Ziua 2

(Spate + Triceps)

Spate

Exerciţiul 1. Tracţiuni cu priză largă la helcometru (nr. serii 4, nr. repetari 6-8)

Exerciţiul 2. Ramat la aparat cu priză îngustă (nr. serii 4, nr. repetari 6-8)

Exerciţiul 3. Hiperextensii (lombări) (nr. serii 4, nr. repetari 8-10)

Triceps

Exerciţiul 1. Extensia braţelor din culcat dorsal, cu bară (nr. serii 4, nr. repetari 8)

Exerciţiul 2. Extensia braţelor la helcometru (nr. serii 4, nr. repetari 8-10)

Ziua 3 (Pauza)

Ziua 4

(Coapse + Gambe + Abdomen)

Exerciţiul 1. Presa (nr. serii 4, nr. repetari 8)

Exerciţiul 2. Extensia picioarelor la aparat (nr. serii 4, nr. repetari 8)

Exerciţiul 3. Flexia picioarelor la aparat (nr. serii 3, nr. repetari 8-10)

Gambe

Ridicări pe vârfuri, într-un picior, cu o gantera în mână (nr. serii 4, nr. repetari 14-16)

Abdomen

Exerciţiul 1. Ridicări de coapse din atârnat (nr. serii 3, nr. repetari 12-14)

Exerciţiul 2. Crunch la aparat (nr. serii 3, nr. repetari 18-20)

Ziua 5

(Umeri + Trapez)

Umeri

Exerciţiul 1. Împins cu gantere, din şezând (nr. serii 4, nr. repetari 8)

Exerciţiul 2. Ridicări laterale, cu gantere (nr. serii 4, nr. repetari 8-10)

Exerciţiul 3. Fluturări laterale din aplecat, cu gantere (nr. serii 4, nr. repetari 8-10)

Trapez

Ridicări de umeri cu bara (nr. serii 4, nr. repetari 12-14)

Ziua 6 (Pauză)

Ziua 7 (Pauză)

Pauza între serii va fi de 1-1: 30 minute, iar între exerciţii  de 2-3 min.

Aşadar vă puteţi face un abonament la Clubul Energy Fitness. Clubul Energy Fitness are două locaţii: în Mănăştur pe Calea Floreşti nr.81 şi în Gheorgheni pe Pascaly nr. 7. Informaţii despre tipurile de abonamente posibile  găsiţi pe internet la adresa www.energyfitness.ro  sau la telefoanele 0264.424.157 şi  0264.414.209. Un like pe Facebook la adresa www.facebook.com/energyfitness.ro  vă aduce 10% reducere la abonament.

 

Recomandari

Alte Articole