Joi, 21 februarie 2013, la ora 16, la Muzeul de Istorie din mun. Turda, jud. Cluj, va avea loc vernisajul Expoziţiei Numitorul Comun – Moartea. Deschiderea expoziţiei va avea loc în prezenţa istoricului Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul IICCMER, şi a dr. Traian Neamţu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Filiala judeţului Cluj. Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 21 februarie – 17 martie.
Expoziţia, găzduită de Muzeul de Istorie Turda, a fost realizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, beneficiind şi de colaborarea Muzeului de Istorie din Aiud.
Expoziţia prezintă o serie de acţiuni de căutare şi deshumare pe cale arheologică a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada anilor 1948 – 1952. Aceste acţiuni au avut loc în urma cercetărilor de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, fiind desfăşurate în perioada anilor 2007 – 2012, de către specialişti, arheologi şi istorici, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, care a fost înfiinţat în decembrie 2005 printr-o hotărâre guvernamentală (din noiembrie 2009 este cunoscut sub denumirea de IICCMER).
Cazurile prezentate în cadrul expoziţiei cuprind un număr de 22 persoane executate, toate prin împuşcare, 21 dintre acestea fiind descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localităţilor Hălmăsău, Nepos (jud. Bistriţa-Năsăud), Glodghileşti, Băieşti (jud. Hunedoara), Teregova (jud. Caraş-Severin), Răchiţele, Sântejude-Vale (jud. Cluj), Sălciua, Dealul Capsei (jud. Alba), Gâlgău (jud. Sălaj) şi mun. Satu Mare. Unul din cazurile prezentate abordează problematica unei persoane ucise în satul Muşca, com. Lupşa, jud. Alba, al cărui mormânt a fost căutat în mai multe rânduri însă fără a fi găsit. În locaţiile amintite, cei ucişi au fost îngropaţi în gropi individuale (Glodghileşti, Satu Mare, Băieşti, Sălciua, Dealul Capsei, Sântejude-Vale, Răchiţele, Gâlgău, Muşca) sau în gropi comune, cu două victime (Hălmăsău / Dealul Şasa-Poieni, Teregova, Sântejude-Vale), trei victime (Nepos) sau patru victime (Hălmăsău-Sat).
Expoziţia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucişi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi sau făcute în timpul acţiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumări şi interviuri cu rude şi urmaşi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi.
Expoziţia se adresează în primul rând tineretului, elevilor şi studenţilor, dar şi tuturor celor care au cunoscut sau nu în mod direct perioada comunistă, însă ştiu prea puţin sau deloc despre atrocităţile şi victimele directe ale Securităţii la începuturile regimului comunist în România.
Expoziţia Numitorul Comun – Moartea a fost prezentă în următoarele locuri din ţară şi străinătate.