S-a semnat contractul pentru modernizarea Complexului de Servicii Pinochio

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, au semnat ieri, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, contractul de finanţare  pentru “Modernizarea şi dotarea Complexului de servicii pentru recuperarea şi reabilitarea copiilor cu handicap sever PINOCHIO” din Cluj Napoca. 

Bugetul total al proiectului este de 1.169.479,60 din care 1.146.090,01 lei eligibili, restul, respectiv 23.389,59 lei, este contribuţia Consiliului Judeţean Cluj. Perioada de implementare a proiectului este de 15 luni de la data semnării contractului de finanţare şi nu va depăşi data de 31.07.2015.
Obiectivul general al proiectului pentru care am semnat azi contractul îl constituie creşterea calităţii serviciilor oferite copiilor cu handicap neuropsihic sever găzduiţi în acest centru. După modernizare şi dotare, vom putea creşte atât numărul cât şi calitatea serviciilor sociale specializate în raport cu nevoile beneficiarilor. Cred că semnarea acestui contract este importantă nu prin valoare, cât prin adresabilitatea proiectului, respectiv copii cu handicap neuropsihic sever cu vârsta cronologică între 2 şi 14 ani. De asemenea, este important scopul final al activităţii din centru, unde nu se merge doar pe supravegherea copiilor, ci se urmăreşte reabilitarea lor, formarea autonomiei şi  facilitarea participării active la viaţa colectivităţii”, a declarat Ioan Oleleu după semnarea contractului.
Complexul de servicii PINOCHIO este o structură funcţională formată din două componente:  componenta de tip rezidenţial pentru 16 copii şi componenta de zi (centru) pentru 6 copii.  Serviciul pentru protecţia copilului de tip rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi (SRD) oferă găzduire pe perioadă nedeterminată, asistenţă medicală şi îngrijire, suport emoţional şi, după caz, consiliere psihologică; recuperare şi reabilitare; educare; socializare şi petrecerea timpului liber, reintegrare familială şi comunitară. Centrele de zi (CZ) sunt servicii pentru protecţia copilului, a căror misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor şi oferă, de asemenea, următoarele servicii: educaţie, asistenţă şi îngrijire, recuperare şi reabilitare, consiliere psihologică pentru copil şi familie, socializare şi petrecerea timpului liber, reintegrare familială şi comunitară.

Recomandari

Alte Articole