CFR Cluj a câştigat la TAS: FRF e obligată să nu mai impună un număr maxim de jucători extracomunitari!

Echipa de fotbal CFR Cluj a câştigat procesul pe care l-a intentat Federaţiei Române de Fotbal, la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), în care a reclamat faptul că FRF impune un număr maxim de jucători extracomunitari în campionatul de fotbal al Ligii 1.

Preşedintele grupării feroviare, Iuliu Mureşan, a declarat presei că prin această decizie, practic, FRF încălca dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la muncă în UE, încălcând astfel şi normele Uniunii Europene.

Conform deciziile adoptate de FRF, echipele din Liga 1 aveau voie să înscrie pe foaia de joc maxim 5 jucători extracomunitari şi să aibă alţi 5 jucători formaţi în ţară. Ba mai mult, din campionatul 2014/2+15 era prevăzut ca echipele de fotbal să folosească maxim 3 jucători extracomunitari în teren, în acelaşi timp, la care se mai adăuga şi obligativitatea ca pe foaia de joc să fie înscrişi 6 jucători formaţi la nivel naţional.

După decizia TAS, FRF este obligată să modifice regulamentul adoptat, iar echipele de fotbal din Liga 1 nu vor mai avea restricţii în ceea ce priveşte originea jucătorilor.

Recomandari

Alte Articole