Preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Economico Socială a Romilor – ADER Dej, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MOLDOVAN ADRIAN, preşedinte al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Economico Socială a Romilor – ADER Dej, judeţul Cluj, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 30 noiembrie 2008, între Ministerul Economiei şi Finanţelor – Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, ca autoritate contractantă, Secretariatul General al Guvernului, ca autoritate de implementare şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Economico Socială a Romilor ADER Dej, ca beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanţare nerambursabilă prin care s-a acordat Asociaţiei ADER Dej o finanţare nerambursabilă pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat ” Extindere de oportunităţi şi şanse oferite romilor în a ocupa un loc de muncă stabil” în sumă de 49.500 euro.
În perioada 2009 – 2011, cu ocazia punerii în practică a acestui proiect, inculpatul Moldovan Adrian, în calitate de preşedinte al Asociaţiei ADER Dej, pentru a justifica cheltuielile efectuate de Asociaţie, a prezentat Secretariatului General al Guvernului un număr de 85 de acte false. Aceste înscrisuri (facturi fiscale, chitanţe, declaraţii de eligibilitate şi imparţialitate, acte privind proceduri de licitaţii) care au fost întocmite în fals de inculpat şi de către o altă persoană, la cererea acestuia, au fost depuse pentru a justifica împrejurări nereale în legătură cu cheltuirea banilor alocaţi în cadrul proiectului.
În această modalitate, inculpatul Moldovan Adrian a creat un prejudiciu în sumă de 23.408,45 euro, reprezentând diferenţa dintre suma totală primită în cadrul proiectului şi sumele cheltuite în mod real în cadrul proiectului.
Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă cu suma de 44.550 euro reprezentând valoarea întreagă a finanţării acordate asociaţiei ADER.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Dej.

Recomandari

Alte Articole