Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu împreună cu vicepreşedintele Vakar Istvan au primit astăzi, 12 decembrie 2013, vizita Excelenţei Sale Zakonyi Botond, noul Ambasador al Ungariei în România, care a fost însoţit de consulul general al Ungariei la Cluj, domnul Magdo Janos şi de secretarul general al Ambasadei, domnul Pal Andras. Vizita ambasadorului maghiar, una dintre primele vizite oficiale efectuate după preluarea mandatului, are drept scop întărirea relaţiilor de colaborare şi comunicare, atât cu reprezentanţii minorităţii maghiare cât şi cu autorităţile publice locale şi judeţene din Transilvania.
În cadrul vizitei, preşedintele Horea Uioreanu le-a prezentat oficialilor maghiari o retrospectivă a principalelor proiecte derulate şi implementate pe parcursului acestui an de către forul administrativ judeţean, o atenţie aparte fiind acordată însă şi instituţiilor care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean şi care pot colabora cu entităţi similare din Ungaria. De asemenea, au fost evocate relaţiile de cooperare dintre judeţul Cluj şi Ungaria, relaţii concretizate, pe lângă deschiderea faţă de companiile din ţara vecină şi de programele comune de colaborare, prin încheierea, încă din anul 2001, a unor protocoale de colaborare cu două judeţe din ţara vecină, Baranya şi Fejer. În acest context, a fost subliniată din nou necesitatea aprofundării relaţiilor de cooperare dintre România şi Ungaria, cu accent pe dezvoltarea relaţiilor culturale, dar şi a celor economice.
La rândul lor, oaspeţii maghiari şi-au exprimat dorinţa ca autorităţile clujene şi cele din Ungaria să deruleze mai multe proiecte comune. Concomitent, excelenţele lor au precizat că vor face lobby pe lângă o campanie maghiară pentru deschiderea unei rute aeriene directe între municipiul Cluj-Napoca şi capitala Ungariei, Budapesta. De asemenea, se au în vedere şi alte proiecte referitoare la dinamizarea schimburilor economice bilaterale şi atragerea de noi investitori, depunerea în comun a unor proiecte cu finanţare europeană de către instituţiile aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean şi instituţii omoloage din Ungaria, efectuarea de diverse schimburi de experienţă sectoriale, atragerea de turişti maghiari în judeţul nostru ş.a.
„Ne bucură faptul că una dintre primele vizite de lucru ale noului Ambasador al Ungariei la Bucureşti a fost întreprinsă la Consiliul Judeţean Cluj. Acest fapt demonstrează importanţa pe care judeţul nostru, model de bune practici în ceea ce priveşte multiculturalismul şi convieţuirea multietnică, o va avea în cadrul demersurilor domniei sale de aprofundare a colaborării româno-maghiare, în beneficiul reciproc al ambelor părţi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Pas înainte pentru înființarea Compartimentului de Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de...
Deschide