Conducerea FC Universitatea Cluj-Napoca, prin administratorul judiciar A&A Consultants, a răspuns pozitiv interesului manifestat de către Primăria şi Consiliul Local al municipiului cu privire la preluarea dreptului de folosinţă a mărcii FC Universitatea Cluj U 1919. Astfel, printr-o adresă trimisă Consiliului Local şi Primăriei, FC Universitatea îşi manifestă disponibilitatea de a înceta contractul de licenţă exclusivă a mărcii, semnat la 14 august 2009, între club şi municipalitate.
„Consider că sigla aparţine oraşului, celor care ne susţin cu toată inima la fiecare meci. Vrem ca acest brand să rămână în patrimoniul Clujului, iar împreună cu tot ceea ce înseamnă comunitatea locală să contribuim la conservarea şi dezvoltarea acestuia”, a spus Florian Walter, acţionarul majoritar şi principalul finanţator al Universităţii Cluj.