Scena politică românească văzută din Bruxelles prin ochii unui politician, cu dublă cetățenie!

Octavian Constantin Oana (foto dreapta) este unul din puținii români care sunt membri atât într-un partid românesc, cât și într-unul din străinătate. Este vorba despre PNȚCD (unde coordonează filiala Diaspora) și CDU (în fotografie apare alături de Peter Tauber, secretarul general al formațiunii cancelarului Angela Merkel). Mai jos, vă prezentăm un interviu pe care Octavian Constantin Oana i l-a acordat corespondentei Andreea POCOL.

Transilvania-tv.ro: Sunteți un om politic implicat puternic în Europa Occidentală, însă prea puțin cunoscut în România. Cine este Octavian Constantin Oana și cu ce se ocupă? Ce formațiune politică reprezentați atât în Europa dar mai ales în România?

Octavian – Constantin Oana: În Germania: membru CDU, membru Consiliul de conducere al cercurilor sociale CDA-CDU-creștin democrați, oameni ai muncii-din Kreis/Judet Neuwied din Landul Rheinland Pfalz și purtător de cuvânt pe probleme de îngrijire a persoanelor în vârstă și pe probleme de integrare a cetățenilor de origine străină; membru Consiliul de conducere al Cercului evanghelic EAK-CDU/CSU-Evanghelische CDU membri pe Landul Rheinland-Pfalz și purtător de cuvânt pe probleme de îngrijire a persoanelor în vârstă, integrare a cetățenilor străini si pe probleme europene.

În Romania: membru PNȚCD, membru fondator PNȚCD – intrare oficială în 8 ianuarie 1990. Secretar PNȚCD – județul Hunedoara cu toate istoriile miniere până în 24 iunie ’90 la părăsirea țării. Actualmente, sunt președintele PNȚCD Europa/Diaspora și conducător direct al filialei Germania. Sunt secretarul Internațional și reprezentantul permanent al PNȚCD pe lânga EPP în Bruxelles; vicepreședintele PNȚCD Cluj și șef al Departamentului pentru relații economice și politice al PNȚCD Cluj. Membru O.A.D.O.R – Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România.De comun acord cu O.A.D.O.R. Și președintele acesteia, domnul Doru Rațiu voi reprezenta și interesele acestei asociații pe lângă Parlamentul European. Mă simt foarte onorat de aceasta, întrucât eu însumi am beneficiat de Convenția de la Geneva – de aici și faptul că am două cetățenii și activez în două partide cu acordul amândurora, atât CDU cât și PNȚCD fiind membru deplin al EPP. În Germania, sunt de asemenea, în societatea civilă, angajat în domeniul social unde fac parte din comisii importante la nivel de Land îndeosebi în cele cu problematica pentru vârsta a 3 – a.

Transilvania-tv.ro: În ultima perioadă, s-a încercat un proces de renaștere și reconstrucție a PNȚCD. A fost un proces reușit, se bazează el pe doctrina marelui țărănist Corneliu Coposu? Credeți că ideile lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu s-au păstrat, mai sunt ele valabile în societatea modernă?

Octavian – Constantin Oana: Procesul de renaștere și reconstrucție a partidului, i se datorează în mare măsură președintelui partidului domnul Aurelian Pavelescu. El are meritul cardinal de a fi resuscitat PNȚCD-ul în condițiile extreme vitrege în care acesta practic dispăruse de pe scena politică românească, pentru foarte mult timp. Sub conducerea lui Aurelian Pavelescu PNȚCD-ul a revenit în Parlamentul României după 12 ani de absență. Intrarea în Parlament, a consolidat poziția și legitimitatea PNȚCD-ului, lucru foarte important, atât intern cât și în interiorul marii familii creștin – democrate a EPP-ului.
Aurelian Pavelescu a dat startul deschiderii PNȚCD-ului către o nouă generație de politicieni, formată în spiritual păstrării principiilor partidului pe baza ideilor lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, care a relansat partidul în conștiința societății. Roadele eforturilor de relansare a PNȚCD-ului de această echipă, sunt încet dar sigur, percepute atât la nivel național cât și internațional – unde îmi aduc și eu aportul – în mod deosebit la EPP. Ideile lui Maniu și Coposu, ne vor însoți mereu și ele sunt pe mai departe valabile și în societatea modernă. Alegerile din 2016 ca obiectiv central al partidului, vor demonstra valabilitatea acestei teze. Faptul că PNȚCD-ul nu a precedat și nu preceda nici un moment să facă eforturi pentru susținerea sa de către EPP și CDU/CSU exact pe principiile lui Maniu și Coposu, care a afiliat acest partid în condițiile de ilegalitate încă din 1987 la Internaționala creștin – democrată, nu face decât să confirme acest lucru, și să-l dovedească oricărui om de bună credință, dacă mai e ceva de dovedit. PNȚCD este și în cadrul PPE un partid fundamental creștin democrat. Europa și implicit PPE, nu poate exista și coexista fără aceste principii și trebuie să se întoarcă indubitabil la ele. PNȚCD este pentru moment, un partid mic, dar cu credința în morala creștin democrată și așa cum spune și Biblia:”…nu te teme buturugă mică”, așa nu se teme nici PNȚCD-ul că nu va ajunge acolo unde îi este locul cuvenit, așa cum au gândit marii săi patrioți martiri de la Șaguna până în zilele noastre!!

Transilvania-tv.ro: Concret, ce obiectiv are PNȚCD Europa și ce-și propune să promoveze? Vă doriți o interacțiune și cu celelalte entități politice?

Octavian – Constantin Oana: Este clar că PNȚCD-Europa/Diaspora are ca obiectiv susținerea și promovarea PNȚCD-România și a doctrinei moral creștine a PNȚCD-ului a cărui parte integrantă este. Sigur că dorim o colaborare cu toate partidele și lăsăm toate porțile deschise după Dictonul lui Coposu: „Negociem orice dar nu principii!!! Am lucrat cu Coposu și am o datorie morală, aceea de a nu negocia principii. Eu ca om, jur în fața lui Dumnezeu că nu voi trăda niciodată principiile lui Șaguna, Maniu și Copsu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!!!Sună lacrimogen dar nu e. Definitiv nu e. Asta mi-a dăruit Dumnezeu, puterea de a nu negocia principii!!! Dorim interacțiune cu toate partidele și persoanele care doresc să coopereze cu noi, pe baza de doctrine moral democrat creștine!!

Transilvania-tv.ro: PNȚCD colaborează cu partidele afiliate PPE din celelalte țări precum Germania, Franța, Olanda, Belgia, Luxembourg? De fapt, unde este plasat PNȚCD-ul în PPE?

Octavian – Constantin Oana: PNȚCD-ul este plasat în sânul familiei PPE. Conform statutului de membru afiliat PPE, are aceleași drepturi cu celelalte partide chiar dacă nu este un partid europarlament. Iar vocea sa, se face auzită chiar dacă cum spuneam mai sus, este o buturugă mică…dar uneori buturuga mică..chiar și în domeniul ideilor, poate răsturna carul mare. În cadrul PPE și EU, partidele și statele mici au ceva de spus în spiritul democrației și moralei creștine. Sigur că și în politică e valabil că: „Omul sfințește locul” sau îl spurcă, ca să vorbim românește!! Eu personal, nu vreau în misiunea mea pe lângă EPP. Pentru PNȚCD și în viitor pentru O.A.D.O.R. pe lângă EU, decât să păstrez și să ajut ca și curățenia acestor locuri să fie păstrată întru aprecierea enoriașilor săi care m-au abilitat cu aceste sarcini de onoare bazată pe morala creștin democrată.

Transilvania-tv.ro: Vă implicați direct să sprijiniți PNȚCD România de la nivel european și prin ce forme? Există vreo relație între PNȚCD Europa și PNȚCD România?

Octavian – Constantin Oana:
PNȚCD-Europa sprijină intensiv PNȚCD-România, politica și candidații săi prin Diaspora. Noi aducem și ducem mesajul nostru, celor din Diaspora, că PNȚCD și PNȚCD-Europa/Diaspora se angajează puternic pentru tradițiile și cultura țării noastre la nivel European. Noi sprijinim transnaționale cooperaționen ca de exemplu – Turism și agricultura.Promovăm interesele cercului de afaceri român în general și în special a celor aflați în interiorul său în apropierea PNȚCD-ului în Brüssel prin cooperări și oferim consultanță pentru accesare de fonduri europene. Aici dorim să sprijinim îndeosebi, tinerii oameni de afaceri cum este cazul LIR-Cluj-Liga Intreprinzătorilor Români, a căror interese deja le reprezentăm în Frankfurt și Bruxelles. Noi dorim să acționăm hotărât și masiv și împotriva corupției și a paradiselor fiscale. Sprijinim printr-un lobby competent ca România să intre în timpi utili în zona Euro sau spațiul Schengen. Noi luptăm de asemenea și în această problemă, vom apela pentru ajutor la toate guvernele europene ca moștenirea GOJDU, să revină celor în drept – România. Sprijinim pe toate căile posibile, primirea cât mai repede a Republicii Moldova în EU. Luptăm pentru interesele tuturor românilor din Diaspora și în viitor o vom face nu numai pe linia PNȚCD ci și masiv pe linia O.A.D.O.R. Nu vom precupeți nici un efort în lupta pentru votul prin corespondență, pentru votul electronic.

Transilvania-tv.ro: PNȚCD a înregistraț un scor dezastruos la alegerile europarlamentare. Aveți o explicație?

Octavian – Constantin Oana: Trădarea partidelor de dreapta care au cerut cazul execrabil al PNL prin Crin Antonescu, care a făcut campanie cerând ca alegătorii să nu voteze PNȚCD agitând sperietoarea, că voturile pentru PNȚCD vor merge la PSD.
– Sacrificarea de către „așa zisa dreaptă” a principiilor moralei democrat creștine pe altarul intereselor personale sub acoperirea așa zisului”pragmatism politic”.
– PNȚCD nu a fost primit conform unei legi electorale discriminatorii să-și apere votul în secțiile de votare, știut fiind că în România se produc mari manipulări și deturnări/falsificări de voturi. Exemplu concret, referendumul din 2012 unde se vorbește de un milion de voturi furate și declarate nule, de dosare penale existente și astăzi și aflate până în zilele de astăzi, în cercetare.
– Confiscarea în mare parte a presei și a mass – mediei și folosirea acesteia în propriul interes politic și împotriva adversarilor politici de către un grup de oameni de afaceri cu puternice interese economice infiltrate în politică. Aceștia, organizați într-o, după părerea mea personală – OLIGARHIE POLITICO – FINANCIARĂ – au reușit pe deplin, confiscarea dezbaterii publice în folos propriu și printră altele și contracararea nu numai a PNȚCD-ului ci în mod grotesc a valorilor democrației creștine, a moralei. PNȚCD, PNȚCD EUROPA și O.A.D.O.R. vor lupta în numele moralei, a moralei creștin democrate împotriva acestei stări de lucruri, a oligarhiei politico financiare. Voi informa în numele celor pe care îi reprezint, această problemă în cel mai scurt timp la EPP și EU.

Transilvania-tv.ro: Sebastian Bodu, mai este membru PNȚCD? Nu prea aveți cuvinte de laudă la adresa domniei sale. Spuneați că ”n-avem fripturi..deci linge firimituri de la Moisescu că boierul Chiliman nu se afișează cu Bodleni”. Detaliați puțin, vă rugăm. Cum de a fost acceptat în formațiunea țărănistă?

Octavian –Constantin Oana: Sebastian Bodu a intrat pe listele PNȚCD pe locul doi în urma unei înțelegeri existente la acea dată între PNȚCD și IRL care prevedea, că prima poziție revine PNȚCD iar poziția doi IRL. După alegeri, când IRL a părăsit PNȚCD pentru a se ralia lângă PNȚCD, clar că și Bodu și-a luat „jucăriile” și a plecat, noi cum spuneam, stând prost la capitolul”FRIPTURI” și” FRIPTURIȘTI”. Vizavi de aceasta, poate aflați mai multe de la Domnul Moisescu pe a cărui ștate de plată se află „Domnul” Bodu .

Transilvania-tv.ro: Când spuneți ”Într-o formă de umor negru IRL se situează între portmoneul lui Moisescu, bazat pe incultura politică crasă și lobyystul economic Chiliman condimentat cu ceva Johannita”, la ce vă referiți? Pe doamna Diana Tușa, tot în ”portofel” o vedeți? Are șansă IRL să crească alături de PD-L?

Octavian –Constantin Oana: IRL nu este o organizație și cu atât mai puțin un partid. Este un grup de persoane care își promovează interesele economice. În spatele IRL, stau câteva persoane fizice care au creat acest paravan cu scopul de a-și promova oamenii de afaceri în politică și de a crea oligarhia financiar – politică și nu invers…
Provocând și răul cel mare pentru societate și cultura politică a țării -confiscarea dezbaterii publice prin propriile trusturi media!!! Este clar ca „Doamna” Diana Tușa face parte din acest grup, fiind în toate înțelesurile extreme, apropiată liderului de grup Domnul Moisescu. În această situație, împărtășește aceleași interese cu grupul din care face parte și cu conducătorul grupului, care sunt altele decât cele „normal” politice și răspunde disciplinat comenzilor primate. Ce șanse are IRL??? Lângă PDL?? Pe moment are șanse – a se vedea oligarhia financiar-politică…!!! Dar nu pentru mult timp!! Europa se va întoarce la valorile sale fundamentale – morala creștin democrată – iar atunci asemenea construcții atipice – și împotriva valorilor morale care trebuie să se regăsească și în politică – vor dispărea în mare tăcere și în neant…..!!

Transilvania-tv.ro: Dețineți funcții politice mai ales pe plan social in Germania, aveți și dublă cetățenie. Care este rolul dvs în acele acțiuni?

Octavian – Constantin Oana: Rolul meu este de a consilia ca Expert în Probleme de îngrijire a persoanelor vârstnice și de a ajuta la integrarea cetățenilor străini, cunoscând mentalitățile oamenilor de aici și a celor veniți din afară aici. Și nu în ultimul rând, a asigura funcționarea bună și pe bază de încredere și respect reciproc a unei punți de legătură între patria tată/Vaterland-GERMANIA-și patria mamă/Mutterland-România-în toate domeniile posibile și dorite!!

Transilvania-tv.ro: CDU a început cu un sprijin, fie el și parțial pentru partidul ”soră” PNȚCD?

Octavian – Constantin Oana: Da. Definitiv da. S-au trimis deja scrisori de susținere pentru PNȚCD atât de la CDA-CDU cât și de la EAK-CDU/CSU. Exact aici am început o colaborare pentru construcția și consolidarea CDS-PNȚCD=Creștin Democrați Salariați PNȚCD după model CDA-CDU/CSU. La fel pentru cercurile religiose.
Deja în septembrie voi veni la Cluj cu o puternică Delegație CDU Germania. Pe aceste domenii unde vom participa la un Simpozion EZA-Europa Central a salariaților creștin democrați și vom avea convorbiri cu conducerea centrală PNȚCD din care fac și eu parte și cu PNȚCD-Cluj, al cărui vicepreședinte sunt.
Și aici îmi voi îndeplini misiunea sacră de punte de legătură între patria mamă și patria tată, între CDU și PNȚCD, care sunt partide – surori și în EPP.

Transilvania-tv.ro: Cum se văd de la Bruxelles evenimentele aflate pe scena politică actuală?

Octavian – Constantin Oana: Evenimentele din România, sunt de către Bruxelles atent monitorizate. Se încearcă oprirea și preântâmpinarea derapajelor. Ca și cunoscător al scenei politice române, a mentalității și a jocurilor de culise, sigur că rolul meu este de a explica scena politică română după criteriile europene și a oferi o imagine reală și nu cea pe care o doresc marii actori ai scenei politice române, dar nici cea negră, pe care încearcă unii să o propage la EPP și EU.

Transilvania-tv.ro: Cât de bine îl cunoașteți pe Jean – Claude Juncker? Faceți lobby pentru PNȚCD? Urmează să aveți întâlniri cu secretarul general al PPE, Pedro Lopez de Pablo. Ce se va discuta?

Octavian – Constantin Oana: Jean Claude Juncker a fost și de PNȚCD votat în Dublin ca și candidat EPP. Sigur că, am stat scurt de vorbă cu el și acolo. Domnul Juncker a făcut o campanie pentru europene în Germania cu cancelara Angela Merkel și cu candidatul Nr.1 al Germaniei, domnul David MCAlliste care interesant, are și el dublă cetățenie: scoțiană și germană. Vedeți și aici, Europa unită se lasă salutată și Germania a venit cu un bun exemplu. Sigur că l-am întâlnit la aceste manifestări de mai multe ori pe domnul Juncker. Mă bucur însă că domnul Manfred Weber de la CSU deci, coleg de partid al alianței CDU/CSU președinte al EPP prin alegeri, a devenit. Este clar că prin el voi face toate demersurile pentru a fi primit personal ca și la domnul Lopez secretarul general EPP cu care mă întâlnesc pe 25 iunie la sediul EPP în Bruxelles. Lobby – este misiunea mea cea mai importantă și benefică. Lobby pentru România, lobby pentru PNȚCD, lobby pentru O.A.D.O.R., lobby pentru oamenii de afaceri….lobby pentru…într-un cuvânt, LOBBY!!
Cu secretarul general Lopez voi discuta și de fapt îl voi ruga să găsească și să-mi pună la dispoziție toate modalitățile posibile pentru a-mi desfășura la cel mai înalt nivel posibil, activitatea de LOBBY în interiorul EPP și a tuturor organizațiilor aferente.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole