Cazul Mircea Diaconu – un potenţial pericol pentru (aproape) toată mizerabila clasă politică românească?!

EDITORIAL – Peter CZOMPA

Mircea Diaconu… adică, dincolo de aspectele legate de actorul şi/sau de politicianul Diaconu, cel puţin din punctul meu de vedere îi pot spune „cazul Diaconu“ sau chiar „fenomenul Mircea Diaconu“. E opinia mea şi-o să şi argumentez. Evident, vorbesc strict prin prisma rezultatului obţinut la europarlamentarele din 25 mai 2014; în esenţă, mă refer la reacţia românilor care au decis să-l voteze pe independentul Diaconu. Subliniez: independentul! O reacţie/decizie realmente surprinzătoare, dar nicidecum pentru românii de rând, nicidecum pentru atâţia români pur şi simplu scârbiţi de mai toată clasa pseudo-politică din România, ci o surpriză extrem-extrem de neplăcută tocmai pentru 99,99% dintre cei care (cred ei că) formează, de 24 de ani încoace, mizerabila clică auto-denumită clasă politică! Aşadar, dacă acest om, Mircea Diaconu, a obţinut ca INDEPENDENT aproape 7% din voturi, adică mai mult decât atâtea şi-atâtea formaţiuni politice (mai mult chiar decât PMP-ul lui Băsescu sau PPDD-ul lui Diaconescu… dar nu asta discutăm aici), înseamnă că totuşi putem vorbi de apariţia unui fenomen: tot mai mulţi români vor independenţi!!! Dar ce fel de independenţi? Cât de independenţi? Independenţi faţă de ce anume şi/sau faţă de cine? Cât de independent este Mircea Diaconu? Va şi rămâne el independent cu adevărat? Dacă el va dori acest lucru şi într-adevăr va încerca să se ţină de cuvânt (vezi declaraţiile de mai jos), oare va şi putea face faţă atâtor presiuni? Va deveni încet-încet un exemplu, un simbol, o speranţă, un nou început, o schimbare majoră pentru tot mai mulţi români? Acest fenomen se va extinde în anii următori sau va fi fost doar o simplă excepţie, un foc de paie, poate un mare fâs, adică se va transforma într-o crâncenă decepţie, în cea mai cruntă dezamăgire? Aceste întrebări nu sunt neapărat ale mele, ci în primul rând ale foarte multora dintre cei care au votat cu independentul Diaconu (printre care mă număr şi eu, iată, recunosc şi-mi asum public, ca ziarist, acest lucru!), apoi întrebări inclusiv ale multora care ori n-au fost să voteze, ori care încă mai aşteaptă să vadă evoluţia europarlamentarului Diaconu, ori alţii care… dar sunt multe variante, multe alte categorii de alegători. Concluzia e, deocamdată, următoarea: Mircea Diaconu a creat un precedent – unul extrem de îngrijorător pentru policieni şi pentru electoratul captiv, dar extrem de benefic şi dătător de multe speranţe poate pentru tot mai mulţi români! Poate, zic, poate… sau poate că nu. Vom vedea. Cert e că, sincer să fiu, n-aş vrea să fiu acum în pielea lui Mircea Diaconu (fireşte că mă refer numai şi numai la chestiunea privind uriaşa răspundere pe care şi-a asumat-o), în actualul complicat context politico-economic românesc şi european, şi sper din tot sufletul că omul Mircea Diaconu realizează în totalitate, 100%, fără absolut niciun dram de inconştienţă, la ce s-a înhămat şi, respectiv, cum vor sta atâţia ochi pe el – de la familie şi prietenii apropiaţi până la cei mai mari adversari ai săi. De mass-media nici nu mai vorbesc, în special gândindu-mă că marea majoritate a instituţiilor media este la cheremul cuiva (partide politice, grupuri de interese, servicii de informaţii, organizaţii oculte ş.a.m.d.). „Pentru Mircea Diaconu“ – aşa se numeşte pagina de pe facebook unde în ultimele două luni am citit mii de comentarii. Mă gândeam la un moment dat să selectez de-acolo câteva zeci de asemenea comentarii şi, punându-le în două, trei articole, să las să „vorbească“ doar acestea; însă n-ar fi fost chiar obiectiv, nu ştiu… de aceea până la urmă am ales varianta de faţă. Cu câteva punctări de-ale mele, plus ceea ce veţi citi în continuare – declaraţii postate pe pagina facebook menţionată, atenţie!, tocmai în contextul în care unii continuă să-l atace mişeleşte pe Diaconu, în timp ce alţii, culmea ipocriziei şi făţărniciei, continuă să arunce în ochii opiniei publice fel şi fel de diversiuni de tipul „Diaconu a fost ajutat doar de noi“, „Diaconu va intra în partidul X“, „Diaconu se va alia cu…“, „Diaconu se gândeşte deja la prezidenţiale“ ş.a.m.d. Nu despic acum firu-n patru, ci afirm atât: dacă va face aşa ceva, totul se va întoarce împotriva lui Diaconu, absolut totul! Şi nicidecum doar din partea celor care l-au votat! Iar asta se va întâmpla pentru că Mircea Diaconu, omul Diaconu, în calitatea lui de fost candidat independent, s-a opus Sistemului, s-a luptat cu Sistemul, a strâns din dinţi şi-a suferit, şi-a expus familia şi prietenii, a atras de partea lui sute de mii, poate chiar milioane de simpatizanţi care… După acest „care“ puteţi adăuga ce doriţi fiecare dintre dv., la fel cum o poate face însuşi Mircea Diaconu! Acum, la o lună după alegerile din 25 mai; acum, cu câteva zile înainte de a începe activitatea noului Parlament European. Ce va putea face europarlamentarul Mircea Diaconu de unul singur? – mulţi se întreabă asta, foarte mulţi, inclusiv eu. Poate nimic concret, poate câte ceva, pe ici, pe colo, sau poate dimpotrivă, poate că vor fi multe surprize plăcute… dar două lucruri cu siguranţă poate, trebuie şi e chiar obligat să facă: să nu-i trădeze pe cei care i-au acordat atâta încredere şi să fie acolo ca o voce românească aşa cum n-a mai fost până acum! Atât! Atât de simplu şi totuşi atât de complicat…

Şi dacă tot scriu aceste rânduri de-aici din Baia Mare, să vă mai spun ceva. În privinţa rezultatelor din 25 mai a.c. în municipiul Baia Mare, Mircea Diaconu a obţinut 10,04% (!) din voturile valabil exprimate, în timp ce, de exemplu, PNL a obţinut doar 11,11%, PDL – 8,94%, PMP – 10,68%, alianţa PSD-UNPR-PC – 32,29%, UDMR – 10,64%, PPDD – nici nu (mai) contează pentru Baia Mare. Concluziile rămân în seama dv., e simplu. Aşadar, cum spuneam, vă sugerez să citiţi în continuare, cu mare atenţie, declaraţiile de care pomeneam, chiar merită!

„Nu mă întorc în PNL, nu bat palma cu PSD sau cu orice alt partid, alianță, formă sau specie de asociere politică.

Nu m-a ajutat nimeni și nu sunt dator nimănui!

Sunt independent și rămân independent!

Mă duc la orice televiziune sunt chemat!

Nu fac jocurile nimănui!

Spun și voi spune mereu doar ceea ce cred!

Nu mă interesează speculațiile, invențiile sau declarațiile altora despre mine. Nu voi intra în jocul lor și nu voi pierde timpul dezmințind sau explicând lucruri pe care nu le-am făcut!

Vreau altfel de politică!

Eu am un contract cu cei care m-au votat și atât! Mircea Diaconu“ – 27 mai 2014, pe pagina facebook „Pentru Mircea Diaconu“ – pagină de care se ocupă, din câte ştiu eu, în special fiica actorului, Ana Diaconu.

„Deși ar fi trebuit să fiu în culmea fericirii după rezultatele de ieri, sunt un pic tristă (n.m. – Ana Diaconu)! Citesc tot felul de știri, de articole, de mesaje, aud tot felul de analiști și specialiști care-mi spun că de fapt nu eu sau voi am votat cu Mircea Diaconu, ci voturile noastre au fost transferate! Adică ceea ce am creat noi, aici, această echipă fantastică, nu există!

Cum de fapt nu aproape 7% dintre români au votat cu Mircea Diaconu, ci PSD-ul a mutat voturi de colo colo, ca pe cartofi! Cum din prea mult și bine, PSD-ului i s-a făcut milă de săracul Diaconu și i-a dat și lui vreo 3 procente. Cum Mircea Diaconu este sluga lui Voiculescu și unealta principală în pesedizarea României. Aud că în timp ce PSD-ul îl ajuta, el s-a întors în PNL, sau cum că va deveni candidatul dreptei în lupta cu invazia roșie! Că de fapt este principalul vinovat de distrugerea PNL-ului și că este un fel de Gigi Becali sau un Vadim! Cum merge familia Diaconu doar la Antena 3 și deci este clar… slugi și datori lui Felix! Si cea mai tare, cum ca a negociat deja și va intra în PMP! :)) Tot felul de moderatori tv, atât de plini de legitimitate după ce și-au schimbat părerile după cum bate vântul și televiziunile ca pe ciorapi, îmi vorbeau din televizor, despre traseismul politic al lui Mircea Diaconu!!! Este de-a dreptul uau!! Am râs copios și mi-am dat seama ce lucru extraordinar am reușit și cum se zvârcolesc unii de neputință!!!

Vina pentru scorul PNL-ului este în cârca lui Mircea Diaconu, vina pentru scorul PSD-ului este tot în cârca lui Diaconu, iar vina pentru rezultatul PMP-ului este desigur furtul PSD-ului , probabil ca să-l ajute tot pe Diaconu! Ce tare este Mircea Diaconu!:)

Cred și eu că o asemenea înfrângere este foooarte greu de digerat și mai ales de explicat!

Mă întreb cine joacă cu adevărat teatru? Cine scrie aceste scenarii fantasmagorice? Cine este mai actor în această lume a politicii, tata sau ei?

Cred ca „fenomenul” Mircea Diaconu este atât de adevărat și de real încât doare și sperie.

Poate dacă cei care fac acum tot felul de scenarii ar întelege cât de important este pentru oameni să fie ascultați, ar găsi astfel explicația rezultatului votului. În relația dintre politicieni și cetățeni, pe primul loc sunt așteptările și nevoile oamenilor, nu invers. Aleșii trebuie să reprezinte interesele și problemele alegătorilor, iar pentru acest lucru, evident trebuie să le și cunoască. Să ne amintim că Mircea Diaconu a strâns pe bune peste 125.000 de semnături, reale și corecte! Majoritatea s-au transformat în voturi! Iar aproape fiecare semnatar și-a convins măcar un membru de familie sau câțiva prieteni, și astfel au apărut aproape 400.000 de voturi! Este simplu!

Pentru mine, pentru noi, nu cred că este o surpriză!

În ceea ce mă privește, aceste atacuri, din ce în ce mai dese și mai puternice, nu fac decât să-mi stârnească râsul, dar și dezgustul. Ah… și poate puțină iritare pentru că-mi insultă inteligența crezând că mai pot influența cu astfel de mizerii.

Tristețea mea vine din faptul că unii dintre voi, cei de aici, din echipa noastră, deja puneți la îndoială cuvântul și buna credință a lui Mircea Diaconu.

Știu că există multă dezamăgire și neîncredere după ce tupeul, minciuna și nesimțirea sunt la loc de cinste în politica românească! Și eu sunt la fel de dezamăgită, trădată și sătulă de minciuni, însă tocmai de aceea am pornit la luptă, să încercăm să schimbăm ceva! Și cred că și voi la fel!

Sunt convinsă că acesta este doar începutul, atacurile vor deveni din ce în ce mai puternice și mai dure. Dacă la primul vânt, ne îndoim deja, atunci putem pleca cu toții acasă.

Nu va fi deloc ușor, va fi al naibii de greu și de murdar! Dar ca să invingi, trebuie să lupți! Nu ca ei, ca noi! Curat, sincer, onest, demn! Deciziile importante le vom lua împreună, proiectele și ideile vor veni de la noi toți! Mesajele lui vor fi ale voastre!

Judecaţi-l pe Mircea Diaconu după faptele și acțiunile sale, după comportamentul şi caracterul său, nu după declarațiile și aberațiile altora.

Ana Diaconu“ – 27 mai 2014, pagina facebook „Pentru Mircea Diaconu“.

A trecut exact o lună de-atunci, iată, acest subiect e în aceste zile aproape inexistent (dar nu şi pentru subsemnatul) – nici nu e de mirare că subiectul Diaconu e deocamdată „uitat“, la ce lucruri incredibil de grave se întâmplă acum în România! -, dar sunt convins că foarte curând tare mulţi îşi vor reaminti brusc de Mircea Diaconu.

Peter-Vasile CZOMPA

ArticoleRecomandate

Recomandari din RubricaEditoriale