Sediu nou pentru o școală specială din Cluj Napoca

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (fosta Şcoală Specială nr. 1 de pe str. G. Coşbuc) Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a început noul an şcolar într-un nou sediu, situat pe strada Aviator Bădescu, nr. 3-5 (vechiul sediu al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj).

Mutarea CSEI Cluj-Napoca în această nouă locaţie a fost determinată de situaţia juridică specială a acestui imobil, clădirea din strada George Coşbuc nr. 1 fiind retrocedată Parohiei Romano – Catolice „Sfântul Mihail” încă din anul 2008, întregul proces de revendicare începând în urmă cu peste 14 ani. În acelaşi timp, mutarea şcolii speciale în noul sediu a fost determinată de faptul că acesta din urmă corespunde mult mai bine nevoilor instituţiei în raport cu numărul de elevi şi cu specificul activităţilor, chiar dacă imobilul necesită unele ajustări de natură funcţională ce urmează a fi realizate în viitorul apropiat, cum ar fi realizarea unui bloc alimentar şi a unei săli de mese, amenajarea curţii interioare ca loc de joacă şi recreere, etc. Avantajele noului sediu al CSEI constau nu doar în suprafaţa sporită şi numărul mai mare al noilor spaţii, cât mai ales în posibilitatea accesării de fonduri europene pentru derularea anumitor investiţii în servicii şi lucrări de reabilitare/extindere, vechea clădire nepretându-se pentru astfel de iniţiative din cauza statutului de monument istoric şi a procesului de revendicare.
În prezent, în afară de acest nou sediu, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă mai funcţionează cu 11 clase primare şi gimnaziale în alte două spaţii de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, puse la dispoziţie de mediul ONG, respectiv cele din străzile Albac şi Marinescu. În acest context, în viitorul apropiat, conducerea CSEI Cluj-Napoca şi-a propus reunirea tuturor claselor şcolii într-o singură clădire, astfel încât procesul educaţional să fie unul integrat, iar cheltuielile presupuse de plata utilităţilor să fie în acest fel mult diminuate.

„Decizia mutării acestei şcoli speciale în imobilul de pe strada Av. Bădescu a fost justificată în primul rând de interesul prioritar al celor peste 170 de copii cu dizabilități care aveau nevoie de un sediu propriu, înlăturându-se astfel sentimentul apăsător al incertitudinii şi provizoratului. Urmare a acestei iniţiative, Consiliul Judeţean a reuşit să ofere instituţiei de învăţământ special un imobil într-o zonă centrală şi extrem de accesibilă a oraşului, imobil ale cărui capabilităţi pot fi adaptate cu uşurinţă activităţii educaţionale specifice realizate aici. Totodată, am reuşit să facem o economie însemnată la bugetul judeţului, prin neplata chiriei pe care o achitam proprietarului de drept al fostului sediu, banii economisiţi astfel putând fi folosiţi pentru lucrări de investiţii în infrastructură sau pentru îmbunătăţirea actului educaţional. În ceea ce priveşte mutarea RAADPP, pot spune că aceasta a fost şi spre binele angajaţilor acestei instituţii, noul sediu, în curs de reabilitare şi amenajat pe un etaj şi jumătate, putând fi extins în viitor şi pe celelalte etaje ale imobilului din strada Al. Vaida Voievod nr. 55”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii de preşedinte, domnul Vakar Istvan.

În prezent în CSEI Cluj-Napoca învaţă 170 elevi, la 5 dintre clase aplicându-se principiile pedagogiei curative. Totodată, CSEI asigură servicii educaţionale în şcolile de masă pentru un număr de peste 400 de elevi. Printre cele mai importante servicii oferite de CSEI se numără: educaţia specializată a copiilor cu diverse dezabilităţi intelectuale, compensare prin terapii, evaluare psihopedagogică, diagnosticare, orientare şcolară şi profesională, asistenţă educaţională şi terapeutic-recuperatorie, informare şi consiliere pentru părinţi şi cadrelor didactice, cercetare psihopedagogică şi elaborare de studii de specialitate, suport metodico-ştiinţific în domeniul educaţiei incluzive pentru cadrele didactice din şcolile de masă, testare şi consiliere psihopedagogică, etc.

Recomandari

Alte Articole