Transilvania-tv.ro: Doamna Elena Udrea, sunt 10 ani de când ați pătruns în spațiul public. Finalul primului deceniu pe scena politică vă găsește, pe cea mai înaltă treaptă a carierei, adică președintele PMP. Ați ocupat mai multe funcții politice, acum țintiți scaunul de președinte al României. De ce candidați?
Elena Udrea: Cred că fiecare moment istoric al unei țări necesită un model de Președinte.Candidez la Președinția României pentru că, în acest moment, sunt cea mai potrivită pentru această funcție. Sunt un om puternic, onest, patriot, care a făcut lucruri concrete pentru români. Dovadă stau cele 6000 de proiecte implementate cu succes în mandatul meu de ministru. Aceste proiecte au generat peste 100 000 de locuri de muncă. Sunt pragmatică, realistă si ma lupt pentru principiile și valorile democratiei pe care le consider nenegociabile. Veau să fac din țara noastră o Românie frumoasă cu oameni senini, care au motive să zâmbească pe stradă. Asta înseamnă: lege și ordine, bunăstare pentru oameni, șanse și oportunități pentru tineri și predictibilitate și deschidere pentru oamenii de afaceri. Vreau să fac o Românie frumoasă în care fiecare român își dorește să trăiască.
Transilvania-tv.ro: Cine sunt oamenii pe care-i veți aduce la Cotroceni în posturi cheie? Cine va fi șeful Cancelariei, principalii consilieri?
Elena Udrea: Voi recruta o echipă de tineri competenți, cu vârsta sub 40 de ani, absolvenți de elită ai unor instituții de învățământ superior românești, atât bărbați cât și femei. Tinerii din România au nevoie de astfel de oportunități pentru a se perfecționa iar România are nevoie de specialiști cu o viziune proaspătă, creativi, inteligenți și cu o perspectivă integrată asupra României frumoase. Nu îi voi neglija nici pe cei care au dovedit de-a lungul timpului foarte multă competenţă în diverse domenii. Spre exemplu, domnul Cristian Diaconescu ar putea fi oricând un foarte bun consilier prezidenţial pe probleme de politică externă. La fel cum ar putea fi însă şi un foarte bun ministru de Externe.
Transilvania-tv.ro: Veți continua proiectele începute de către șeful statului Traian Băsescu?
Elena Udrea: Absolut! Traian Băsescu a fost singurul Preşedinte de după 1990 care a avut o viziune despre cum trebuie să arate România şi, datorită lui, ţara a cunoscut progrese extraordinare în ultimii 10 ani: atât în ceea ce priveşte nivelul de trai al populaţiei, cât mai ales în perspectiva întăririi instituţiilor, a independenţei Justiţiei şi a întăririi statului de drept. Eu sunt însă mai mult decât urmașa Președintelui Traian Băsescu. Sunt cea care va asigura în continuare independența Justiției, fundamentarea statului de drept, îngenuncherea sistemului securisto-comunist, trecerea prin criza economică și o strategie politică externă pentru securitatea României. Traian Băsescu a turnat fundația, eu mă oblig să duc la bun sfârșit construcția. Este un proces care trebuie alimentat continuu. Nu am timp de certuri, nu am polițe de plătit, nu dau raportul nimănui în afară de români, celor care astăzi le cer încrederea și cărora le ofer asigurări că vor fi respectați. Toți și fiecare. În țară sau peste hotarele ei.
Transilvania-tv.ro: Ați anunțat că șeful statului Traian Băsescu va rămâne în continuare președinte; din președintele țării, în cel de președinte al PMP. Înainte de plecarea la Bruxelles, a confirmat cele spuse de dvs. A fost decizia dumnealui să se înscrie în PMP ori i-ați propus dvs?
Elena Udrea: Nu am anunțat niciodată că Traian Băsescu va deveni președinte al PMP. Acest partid are un statut. Nu suntem la PSD unde deja a început lupta pe ciolan. Calitatea de membru al PMP este cu totul altceva, iar această decizie îi aparține în totalitate. El și-a exprimat susținerea pentru PMP de foarte mult timp. Este firesc să sprijine un partid format din oamenii care și-au demonstrat loialitatea față de principiile și valorile unei democrații sănătoase, oameni alături de care a construit România ultimilor 10 ani. PMP este un proiect nou, dar de succesul căruia sunt sigura. Construim o echipă puternică, capabilă să ofere un altfel de viitor românilor. Daca va dori să devină şeful partidului, în eventualitatea Congresului, cu siguranţă va fi ales. E prematur să discutăm acum aceste detalii.
Transilvania-tv.ro: Președintele Traian Băsescu a menționat în câteva rânduri, că după terminarea mandatului, se retrage din viața publică, apoi a revenit asupra declarației spunând că nu poate fi simplu pensionar. La fel a spus și că nu va accepta să fie premier, deși a declarat că poate fi un foarte bun prim – ministru. Dacă veți ajunge președintele României, liderul PMP începând cu data de 22 decembrie – Traian Băsescu – va fi șeful Guvernului?
Elena Udrea: Președintele Traian Băsescu ar fi, cu siguranță, un premier extraordinar, dar chiar el a declarat că nu își dorește acest post.
Transilvania-tv.ro: Ce rol credeți că a jucat SRI, sub conducerea lui George Maior, în criza din vara anului 2012, cu suspendarea președintelui Traian Băsescu?
Elena Udrea: George Maior a fost o garanţie pentru siguranţa naţională şi a ştiut să se ţină departe de războaiele politice. O implicare politică a serviciilor secrete în 2012 ar fi fost dezastruoasă pentru România. Eu mă bucur foarte mult că acest lucru nu s-a întâmplat. SRI este acum o instituţie modernă, reformată şi care reprezintă o legătură solidă cu partenerii noştri internaţionali, mai ales în cadrul NATO.
Transilvania-tv.ro: Rămânând la actualul șef al SRI, spunea că pune mandatul și lasă la dispoziția viitorului președinte să numească șeful SRI. Dvs pe cine ați numi la șefia SRI, dar la SIE?
Elena Udrea: Cred că serviciile secrete nu ar trebui să fie conduse de oameni politici astfel încât activitatea acestora să fie 100% independentă de interesele politice. Este un lucru extrem de important pentru siguranța națională.
Transilvania-tv.ro: Credeți că perchezițiile din dosarele de corupție și aici enumăr doar câteva: Microsoft, Lukoil, Retrocedările ilegale de terenuri ‚au devenit o temă de campanie? Dar serviciile secrete?
Elena Udrea: Din păcate, da. Spun „din păcate”, pentru că societatea românească nu a putut să se cureţe timp de 25 de ani de după căderea comunismului de flagelul corupţiei. Mi-aş fi dorit ca aceste probleme să fie deja rezolvate. Primordial este ca Justiția să își facă datoria, iar eu cred că drumul de acum merge în sensul dreptăţii. Eu am cerut înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă în cazul celor 90.000 de hectare de păduri retrocedate ilegal, în care sunt implicați greii PSD, precum și în cazul jafului de la ADS. În condițiile unei clase politice corupte, consider că este obligația viitorului președinte de a fi un garant al unei Justiții independente. România are nevoie de o nouă clasă politică, care să asigure românilor un viitor pe care îl merită.
Transilvania-tv.ro: Dacă se întâmplă ca în turul II să intre contracandidații dvs, Iohannis și Ponta, ce veți transmite electoratului dvs? Vă veți anunța susținerea pentru unul dintre aceștia sau există posibilitatea să îndemnați la boicot prin absenteism?
Elena Udrea: Sunt sigură că voi ajunge în turul doi al alegerilor și voi câștiga Președinția României. Nu se pune problema să sprijin pe niciunul dintre adversarii mei. Eu sunt cel mai bine pregătit candidat pentru funcţia prezidenţială. Nu aş avea pe cine să votez în turul II. Eu nu pot vota candidaţi despre care nu ştiu nimic. Nu aş putea să susţin pe cineva despre care ştiu că este blat cu Victor Ponta sau care are foarte multe „schelete în dulap”, aşa cum este Klaus Iohannis.
Transilvania-tv.ro: Se spune pe surse că între turul I și II, cancelarul german Angela Merkel va veni în Sibiu pentru a-l susține pe dl Klaus Iohannis. Ce efect considerați că va avea în rândul alegătorilor susținerea Angelei Merkel pentru candidatul ACL?
Elena Udrea: Klaus Iohannis nu va ajunge în turul doi. Lupta politică se va duce între mine și Victor Ponta si voi castiga. Doamna Angela Merkel, pe care o apreciez foarte mult pentru activitatea sa în fruntea Executivului german, a răspuns că nu vine în campanie în România.
Transilvania-tv.ro: În cazul în care PSD nu câștigă alegerile prezidențiale, credeți că se va putea menține la putere? Veți putea coabita cu premierul Victor Ponta?
Elena Udrea: Cred că epoca PSD se va încheia odată cu înfrângerea lui Victor Ponta la alegerile pentru Președinția României. În calitate de Președinte al României, categoric nu voi coabita cu Victor Ponta. România nu-și poate permite să mai piardă doi ani cu acest Guvern și cu acest prim-ministru. Pentru mine, prima zi în calitate de Președinte al României, va însemna ultima zi, ca prim-ministru, pentru Victor Viorel Ponta. Şi nu mă voi opri aici: voi dizolva actualul Parlament, care este doar un scut pentru corupţi, şi voi schimba actuala clasă politică. Voi face în aşa fel încât să se respecte voinţa românilor: Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.
Transilvania-tv.ro: Referendumul din anul 2009 privind reducerea numărului de parlamentari și o singură cameră, deși a fost validat, nu este pus în aplicare. Veți iniția o lege a referendumului? Ar trebui modificată Constituția, ce legi s-ar impune?
Elena Udrea: Reforma constituţională este prioritatea zero. Românii au votat un parlament unicameral, cu 300 de parlamentari. Este nedrept să ne împovăram cetăţenii cu taxe pentru plata salariilor unor parlamentari care nu sunt demni de funcţia pe care o au şi le pasă prea puţin de cei care le-au încredinţat votul. Constituția trebuie modificată pentru a clarifica atribuțiile puterii executive. Există conflicte între atribuțiile președintelui și atribuțiile Guvernului, prim-ministrului, spre exemplu, conflicte pe care le-am văzut în ultimii 10 ani în mod real. Ele au existat și au generat situații extrem de complicate pentru țară. Dau exemplul suspendării președintelui, la inițiativa premierului, fie că vorbim deCălin Popescu Tăriceanu, fie că vorbim de Victor Ponta. Președintele s-a întors la Cotroceni cu votul poporului, însă pentru Parlament, cel care a susținut o cauză nevalidată de popor, nu au existat repercursiuni. Cred că această situație trebuie să se schimbe.
Transilvania-tv.ro: După 10 ani, vocea României contează la Bruxelles, dar și în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Prin vocea președintelui Traian Băsescu, România a avut poziții extrem de pertinente legate de geopolitica în zona Mării Negre. Dvs ce veți propune în materie de politică externă?
Elena Udrea: Vocea României se face auzită, la Bruxelles și în cadrul Alianței Nord – Atlantice,datorită lui Traian Băsescu. Ca nou Preşedinte al României, voi continua să exercit atribuţii executive, de conducere și decizie în domeniul politicii externe, de securitate și apărare, cu sprijinul de specialitate al ministerelor de linie, care aplică politicile stabilite şi cu expertiza dată de consilierii şi departamentele Administraţiei prezidenţiale. Sunt adepta abordării integrate a politicii externe, de securitate şi apărare. Este atât un model european, cât şi o soluţie de eficienţă în cheltuirea resurselor şi eficacitate în atingerea obiectivelor. Politica externă, de securitate şi apărare a României se bazează pe 3 piloni importanți: Parteneriatul Strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi creşterea rolului în cadrul Alianţei, precum și susţinerea unei Europe solidare şi integrate. Voi continua procesul de integrare în Uniunea Europeană, prin accesul cât mai curând în Schengen (în 2015) şi aderarea la Zona Euro în 2019.
Transilvania-tv.ro: Sunteți un susținător al unirii României cu Republica Moldova. Veți acorda în continuare sprijin acestei țări pentru a-și urma parcursul european, de a adera la UE. Credeți că acesta poate fi un proiect de țară?
Elena Udrea: Ideea unirii nu este o promisiune electorală. Este un deziderat, un obiectiv politic, un ideal al întregii națiuni. Unii îl onorează deschis, altora le este teamă să și-l asume. Eu am susținut fără echivoc reîntregirea României, iar acțiunile mele de până acum au confirmat acest crez. În mod sigur, voi fi un partener la fel consecvent și dedicat al Republicii Moldova în drumul său spre integrarea europeană ca și președintele Traian Băsescu. Susținerea românilor de peste Prut este deja un proiect de țară. România este, de 10 ani, cel mai important și fidel prieten al intereselor românilor din cel de-al doilea stat românesc.
Andreea POCOL