Bărbat depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului

La data de 30 martie a.c., în jurul orei 9.20, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Frata, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 150, în interiorul localității Berchieșu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest, a relevat o concentrație de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar autoturismul condus de acesta nu figura ca fiind înmatriculat, având montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare unui alt vehicul.
În cauza se efectueaza cercetari sub aspectul săvârșirii infractiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole