Campanie de ecologizare a Castrului legionar de la Potaissa

Muzeul de Istorie Turda în colaborare cu Primăria Municipiului Turda organizează luni, 10 iulie 2017, între orele 9.00 – 14.00 Campania de igienizare a Rezervaţiei Arheologice Castrul Legiunii V Macedonica de pe „Dealul Cetăţii”.

Toţi cei care doresc să se alăture echipei muzeului sunt aşteptaţi începând cu ora 9.00 pe castru, în parcarea de pe str. Cetatea Romană. Igienizarea vizează obiectivele cercetate arheologic, precum complexul termal (cel mai întins ca suprafață din provincia Dacia – peste 2000 mp), clădirea comandamentului – prinicpia (0,89 ha) și elementele de fortificație (poarta de vest – porta decumna, bastionul de curtină și bastionul de nord-vest).

Castrul legionar de la Potaissa este cel mai spectaculos obiectiv arheologic din județul Cluj şi unul din cele 10 situri arheologice de interes național.

Organizarea acestei campanii are ca obiectiv atât ecologizarea vestigiilor romane şi promovarea unuia dintre cele mai importante situri arheologice din zonă, cât şi sensibilizarea și trezirea mândriei localnicilor faţă de ruinele unui castru de legiune romană.

Recomandari

Alte Articole