Circa 400 de elevi de la şcolile din localitate, însoţiţi de profesori, au avut ocazia să experimenteze ce înseamnă să fii poliţist pentru o zi. În centrul municipiului Turda, polițiștii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale și-au expus tehnica de lucru și echipamentele din dotare.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic au prezentat laboratorul criminalistic mobil, trusele criminalistice, ustensilele specifice, tehnica foto-video digitală, echipamentele speciale pentru prelevarea categoriilor de urme existente în câmpul infracţional. Cei mici au plecat de la standul criminaliștilor cu dispozitive de tip breloc cu amprenta acestora, după ce au descoperit modul de prelevare a amprentelor.
Au fost desfăşurate exerciţii demonstrative cu câinii poliţişti și au fost simulate intervenții specifice.
Totodată, au fost prezentate autospecialele din dotarea Poliţiei municipiului Turda – Biroul Rutier și aparatul radar Trucam.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au adresat recomandări elevilor în scopul prevenirii implicării acestora în acte ilicite, precum şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
La activități au participat și colegi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj, care au realizat un exerciţiu de imobilizare a unei persoane, simulând astfel intervenţia în cazul unui scandal/persoană suspectă care refuză legitimarea şi încearcă să se sustragă măsurii controlului corporal şi conducerii la sediu.