În cea de-a treia zi a Crăciunului, 27 dec 2017, în comuna Spermezeu din judeţul Bistriţa-Năsăud a avut loc cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de colinde „De ieşi gazdă până-n prag”, organizat de autorităţile locale, Primăria, Consiliul local, Centrul de Informare Turistică şi Parohia comunei Spermezeu.
Învitată în festival, desemnată ca reprezentantă a judeţului Cluj de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Traditionale Cluj, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj, ceata colindătorilor din comuna Mărişel a prezentat un vechi şi autentic obicei de colindat din zona Munţilor Apuseni, intitulat „Ceata junilor”, element imaterial înregistrat în patrimoniul internaţional UNESCO.
Obiceiul ritualic de colindat, specific localităţilor montane ale judeţului Cluj, de o certă valoare cultural-istorică, a fost primit cu vii şi puternice aplauze de către publicul ce a umplut la maximum sala Căminului Cultural din localitate.
Prezentarea spectacolului artistic a fost făcută de consultantul artistic CJCPCT Cluj si în acelaşi timp redactor şef la Radio „Renaşterea” Cluj, Grigore Sâmboan.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide