Clădiri noi date în folosință în parcul industrial Tetarom I

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de construire a clădirilor edificate prin intermediul proiectului de extindere și modernizare a Parcului Industrial TETAROM I, în momentul de față fiind în plină derulare demersurile de conformare a noilor construcții la cerințele tehnice legale în vederea obținerii avizului pentru securitate la incendiu (ISU), ultima etapă înaintea recepției și, respectiv a dării lor în folosință. „Acest proiect a început în anul 2009 când am decis înscrierea lui în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană iar roadele acelei decizii se văd acum, constând într-un complex de clădiri ultramoderne. Ceea ce e cu adevărat important e faptul că acestea urmează să fie date în folosința societăților private și vor aduce noi locuri de muncă bine plătite pentru clujeni” a declarat domnul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. Aceste patru noi clădiri din incinta Parcului Industrial din zona străzii Tăietura Turcului au fost realizate în cadrul proiectului „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I – Edificare clădiri, extindere şi modernizare infrastructură”, o investiție realizată din fonduri nerambursabile asigurate prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională și din bugetul Consiliului Județean Cluj. Clădirile ultramoderne și noile facilități care vor fi puse la dispoziția firmelor clujene vor contribui la susținerea directă a activității economice a IMM-urilor autohtone, cu un enorm potențial de atragere de investiții străine, capabile să folosească resursa materială și umană din regiune. În prezent, în parcul industrial din zona Tăietura Turcului îşi desfășoară activitatea companii precum EnergoBit, Banca Transilvania, RCC Consult, EGH Import Export, Agressione Expres Impex, Siemens sau CBC Development Design, valoarea totală a investițiilor cifrându-se la peste 60 de milioane de euro, aici fiind create peste 2000 de locuri de muncă.

Recomandari

Alte Articole