În prezenţa a peste 80 de susţinători, care au ȋnfruntat vremea mohorâtă din weekend, Cluj Crusaders a primit vizita echipei rivale din cadrul Conferinţei de Nord-Vest a CNFA, ȋntr-unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon competiţional.
Rivalitatea dintre Cluj Crusaders şi Timişoara 89ers are o istorie lungă, iar confruntările sportive dintre cele două, sunt adesea frumoase şi spectaculoase.
Reprezentativa clujeană a intrat pe teren cu ȋncredere şi curaj, stimulaţi şi de emblema ediţie aniversară, de pe căşti, prin care clubul sportiv sărbătoreşte 5 ani de existenţă.
Crusaders au marcat primul touchdown al derby-ului prin Florin Oltean. Punctul suplimentar după touchdown fiind transformat de László Tamás. Apoi, Dan Crâsnic a primit o pasă ȋn end zone-ul (zona de ȋnscriere a terenului) timişorean, iar László Tamás a mai ȋnscris un extra point de 1 punct.
În cel de-al doilea sfert, ritmul partidei a scăzut, iar singurele puncte ale intervalului de joc au fost aduse clujenilor de timişoreni, după o greşeală de punt. Mingea a fost blocată de unul dintre jucătorii echipei care degajau balonul oval, iar aceasta a deviat ȋn propriul end zone. Astfel, safety-ul a mai crescut diferenţa cu 2 puncte pe tabela de marcaj, iar scorul la pauză afişa 16-0 ȋn favoarea gazdelor.
Sfertul trei a fost dominat de Crusaders, iar Florin Oltean şi Jeremy David au marcat câte un touchdown de 6 puncte fiecare, ȋnsă kick-erul a reuşi transformarea doar a unui extra point. Cei prezenţi au asistat la un moment dramatic, la ȋncheierea celui de-al treile sfert, când jucătorul bănăţean, Bogdan Cocoșilă, a sufeit o contuzie serioasă ȋn urma unui placaj. Din lotul timişorean va lipsi şi Daniel Margăuan care a suferit o fractură de metatarsian ȋn timpul partidei.
Ultimele 12 minute ale partidei au fost dominate de 89ers care au reuşit să ȋnscrie de 2 ori prin Valentin Cocrean, iar extra point-ul a fost transformat o singură dată, din două ȋncercări de Alexandru Raț.
Crusaders au reuşit să se impună ȋn faţa timişorenilor cu scorul final 29-13 şi să-şi apere poziţia de fruntaşă din cadrul Conferinţei de N-V.
Tot ȋn acest week-end, cele două echipe bucureştene Warriors şi Rebels nu au reuşit să decidă favorita dinte ele, iar meciul s-a ȋncheiat cu scor egal – 12-12.
În 19 aprilie, clujenii vor fi oaspeţi ȋn confruntarea cu Mureş Monsters.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide