Institutia Prefectului – Judetul Cluj organizează în cooperare cu Divizia 4 Infanterie „Gemina” marţi, 24 ianuarie 2017, ora 10.00, la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o ceremonia militară şi religioasă cu ocazia aniversării a 158 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
Ceremonia publică va cuprinde următoarele momente: prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiunea prefectului judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare şi Hora Unirii.
Organizatorii solicită înţelegere participanţilor la trafic şi cetăţenilor din municipiul Cluj-Napoca pentru eventualele neplăceri cauzate de restricţionarea circulaţiei pe timpul desfăşurării evenimentului.
De asemenea, Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj, în colaborare şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, a iniţiat în acest an un proiect educaţional care cuprinde organizarea unor acţiuni denumite generic „LECŢIE DE ISTORIE”, cu implicarea şi participarea elevilor din unităţile de învăţământ, din mediul rural şi din mediul urban, din judeţul Cluj. Acestea sunt menite să îmbogăţească zestrea de cunoştinţe despre istoria poporul român şi să dezvolte, în rândul elevilor, spiritul naţional şi patriotic.
Proiectul cuprinde desfăşurarea, pe parcursul anului 2017, a cel puţin patru astfel de „lecţii de istorie” cu ocazia celebrării unor zile importante pentru ţara noastră, când Instituţia Prefectului – Judeţul Cluj desfăşoară ceremonii oficiale, cum ar fi: 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, 9 mai – Ziua Independenţei de Stat a României, 25 mai – Ziua Eroilor, 25 octombrie – Ziua Armatei României sau 1 Decembrie – Ziua Naţională a României.
Prima „Lecţie de istorie” din acest an va avea loc marţi, 24 ianuarie, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române organizate în municipiul Cluj-Napoca, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La eveniment au fost invitaţi un număr de 210 de elevi din clasele a VII- a şi a VIII- a aparţinând unor şcoli din 15 localităţi clujene, însoţiţi de cadre didactice. După participarea la ceremonia publică, elevii vor viziona la Cinematograful „Victoria” un film documentar despre Unirea Principatelor Române şi un film istoric românesc.
Prima „Lecţie de istorie” a zilei de 24 ianuarie mai cuprinde vizitarea expoziţiei „Leul Românesc” la sediul sucursalei regionale Cluj a Băncii Naţionale a României, precum şi vizitarea Catedralei Ortodoxe din Cluj-Napoca şi a Muzeului Mitropoliei Ortodoxe.