La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Apahida au depistat un bărbat de 34 de ani, din comuna Cojocna, care se deplasa cu un autoturism pe DN 1C E576, în localitatea Apahida, deși nu deținea permis de conducere.
Sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Măguri-Răcătău, în timp ce se deplasa cu un autoturism neînmatriculat, în localitatea menționată, fără a deține permis de conducere.
Polițiștii efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.