Cooperare între Cluj-Napoca și Ungheni

Municipiul Cluj-Napoca si orasul Ungheni din Republica Moldova au incheiat o intelegere de cooperare. Bazele acestei colaborari au fost puse inca din luna iunie a acestui an, in urma unei vizite a reperezentantilor municipiului Ungheni la Primaria Cluj-Napoca. Cu acesta ocazie, a fost inaintata primarului Emil Boc propunerea ca intre cele doua orase sa existe o intelegere de cooperare, in scopul dezvoltarii relatiilor dintre cele doua comunitati, mai ales in ceea ce priveste transferul de bune practici, al schimbului de expertiza in domeniul economic, administrativ si cultural.

Primarul Emil Boc a semnat intelegerea de cooperare cu orasul Ungheni din Republica Moldova, reprezentat de primarul Alexandru Ambros. Un pas important in procesul de infratire al celor doua comunitati il reprezinta semnarea acestei intelegeri de cooperare.

”E un moment de istorie, de suflet si de viitor pentru Romania si Republica Moldova si pentru orasele noastre, Cluj-Napoca si Ungheni. Sper sa concretizam cat mai multe proiecte comune intre orasele noastre, iar relatiile noastre de colaborare sa continue pe un nivel ascendent”, a subliniat primarul Emil Boc.

Primarul orasului Ungheni, Alexandru Ambros, a condus delegatia din Republica Moldova, care a fost prezenta in aceasta saptamana la Cluj-Napoca. La randul sau, acesta a precizat faptul ca apreciaza evolutia municipiului Cluj-Napoca din ultimii ani.

”Ne-am dorit foarte mult sa se intample evenimentul de astazi. Orasul Ungheni este al 3-lea ca marime din Republica Moldova, oras distinct, cu traditie. Am reusit sa facem multe proiecte frumoase impreuna cu echipa de acolo. Ma bucur ca incepand de astazi vom scrie o pagina noua in relatiile dintre Cluj-Napoca si Ungheni”, a precizat Alexandru Ambros, primarul orasului Ungheni.

De asemenea, primarul Emil Boc a afirmat faptul ca ”obiectivul nostru este ca in perioada imediat urmatoare, avand in vedere faptul ca deja exista cadrul juridic care sa permita colaborarea institutionala, sa dezvoltam cateva proiecte bilaterale, proiecte comune, pe care municipalitatea clujeana sa le implementeze in Ungheni, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea modernizarii Parcului Central din orasul Ungheni, parc care sa se numeasca Parc Cluj-Napoca, printr-o sustinere financiara si de infrastructura sau prin contributia Primariei Cluj-Napoca, ca o prima forma de colaborare directa intre cele doua municipalitati. De asemenea, vom extinde colaborarea la nivel cultural intre cele doua municipalitati si nu in ultimul rand orasul nostru va avea in continuare poarta deschisa pentru tinerii moldoveni care doresc sa studieze in Romania si in Cluj-Napoca”.

In prezent, la Cluj-Napoca invata aproximativ 1500 de studenti moldoveni.

Un rol strategic in dezvoltarea relatiilor romano-moldovene il reprezinta Grupul de Initiativa Basarabeana, format din studenti si fosti studenti care actioneaza ca ambasadori ai valorilor europene si furnizori de schimb de bune practici.

Recomandari

Alte Articole