Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, împreună cu vicepreşedintele Vakar Istvan, s-au întâlnit , la sediul Ministerului Finanţelor Publice, cu domnul Viceprim-ministru Daniel Chiţoiu. Scopul principal al întâlnirii l-a reprezentat identificarea facilităţilor fiscale şi a altor modalităţi concrete prin care pot fi sprijiniţi investitorii interesaţi să deruleze afaceri în judeţul Cluj.
În centrul discuţiilor purtate pe această temă s-a aflat, de această dată, compania Trelleborg Automotive Dej, societate care îşi desfăşoară activitatea în Parcul industrial „ARC” din municipiul Dej şi care intenţionează să îşi extindă considerabil investiţia din această locaţie.
În concret, compania Trelleborg Automotive îşi propune să obţină din partea Guvernului României, prin intermediul Schemelor de Ajutor de Stat – iniţiativă de stimulare a investiţiilor din domeniile cheie ale economiei naţionale, suma de 5,4 milioane de euro pentru cofinanţarea investiţiei privind „Extinderea capacităţilor de producţie ale unităţii economice Trelleborg Automotive Dej – fabricarea pieselor antivibraţie pentru autovehicule”. Astfel, prin implementarea acestui proiect, va fi construită o hală de producţie şi vor fi achiziţionate echipamente în valoare totală de aproximativ 16 milioane de euro. Investiţia ar urma să debuteze în cel mai scurt timp, respectiv în trimestrul IV al acestui an, iar producţia efectivă va începe nu mai târziu de trimestrul al II-lea al anului 2014.
Beneficiile pe care implementarea acestui proiect, respectiv extinderea acestei investiţii, le va genera sunt extrem de importante pentru economia întregului judeţ. Mai exact, vor fi create 284 de noi locuri de muncă, ceea ce va ridica numărul total de angajaţi la 585, compania Trelleborg devenind astfel unul dintre cei mai mari angajatori străini din judeţul Cluj. Totodată, datorită efectului său multiplicator, investiţia va genera crearea, pe orizontală, de numeroase alte noi locuri de muncă, dar şi sporirea activităţilor productive ale furnizorilor autohtoni. Se impune a fi menţionat în acest context faptul că, la maturizarea proiectului, cifra de afaceri a companiei va creşte de la 40 de milioane de euro, cât numără în prezent, la peste 100 de milioane de euro anual. În acelaşi timp, având în vedere faptul că circa 70% din producţie se adresează pieţei internaţionale, proiectul va contribui şi la susţinerea exporturilor judeţului Cluj şi ale României în ansamblu. În plus, economia judeţului precum şi cea locală vor avea numai de câştigat, preconizându-se a fi colectate suplimentar, anual, din plăţile sub formă de impozite, taxe şi contribuţii sociale. peste 2 milioane de euro.
„În calitatea sa de autoritate publică preocupată de dezvoltarea echilibrată a întregului judeţ, sprijinul Consiliului Judeţean Cluj se îndreaptă către toţi potenţialii investitori, atât către cei găzduiţi în parcurile industriale administrate de societatea noastră de profil – TETAROM, cât şi către cei care îşi desfăşoară activitatea în parcurile private cum este cel din Dej. Acesta este motivul pentru care, conştientizând multiplele avantaje pe care dublarea capacităţii de producţie ale societăţii Trelleborg Automotive le presupune, am decis să sprijinim acest ambiţios proiect. Din aceste considerente am fost la Bucureşti, la Ministerul Finanţelor Publice, împreună cu domnul vicepreşedinte, pentru a susţine acest extrem de important investitor care intenţionează să creeze sute de noi locuri de muncă, atât în cadrul propriei companii cât şi, indirect, în cadrul industriei orizontale. În cadrul întâlnirii i-am prezentat domnului Viceprim-ministru Daniel Chiţoiu numeroasele beneficii pe care realizarea unei astfel de investiţii le oferă judeţului Cluj iar reacţia domniei sale a fost mai mult decât încurajatoare. Suntem convinşi că iniţiativa noastră va avea efectul scontat, contribuind astfel, o dată în plus, la dezvoltarea mediului investiţional din partea de Nord-Vest a României”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.
Reamintim faptul că Trelleborg Automotive Dej face parte din Grupul germano-suedez Trelleborg Vibracoustic, lider mondial în producţia de piese antivibraţie pentru autovehicule, cu o cotă de piaţă de 13% (incluzând ca şi clienţi principali pe Renault-Nissan, Ford, Volkswagen şi BMW). Pe piaţa din România este principalul furnizor pentru producătorul Dacia-Renault.