Expoziția de fotografie „Arta din ladă”, vernisată la Unguraș

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituţie de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria Unguraș, organizează duminică, 20 august 2017, expoziţia „Arta din ladă”, eveniment care va avea loc în Căminul cultural din localitatea clujeană Unguraș. Evenimentul se desfășoară cu ocazia manifestărilor grupate sub genericul „Întâlnire cu fiii satului”.
În deplasările pe teren ale echipei de cercetare a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj s-au adunat imagini și informații prețioase despre cultura tradițională din diferite zone folclorice ale județului. Astfel, în expoziția „Arta din ladă” au fost selectate 30 de imagini care prezintă elemente de port popular. Din lăzile de zestre au fost scoase cămăși cusute cu migală și păstrate cu grijă din generație în generație. Sunt redate, în special, detalii ale cămășilor de sărbătoare, creaţii artistice unice prin particularităţile ornamentale, prin frumuseţea cusăturilor decorative şi prin armonia culorilor, dovadă a personalităţii, a gustului artistic şi a iscusinţei celor care le-au creat.
Lada de zestre, în gospodăria tradițională, este importantă nu doar ca piesă de mobilier, deoarece existenţa ei traversează mai multe generaţii, moştenindu-se de la mamă la fiică, dar mai ales pentru conținutul ei. În ea sunt păstrate, în special, veşmintele pe care le poartă mireasa la nuntă, hainele de sărbătoare și, mai târziu, unele piese textile pentru ceremonialul de înmormântare.

Recomandari

Alte Articole