Festivalul Coral de Primăvară, de la Câmpia Turzii, a ajuns la cea de-a XXVII-a ediție

Activitatea corală din Câmpia Turzii reprezintă unul dintre brandurile de tradiție ale municipiului nostru. De zeci de ani, Corul Astra, corurile bisericești și alte ansambluri corale au încântat audiența, iar fiecare apariție la scenă deschisă a oferit modul perfect de a petrece o seară de neuitat în compania acestora.

La fel se va întâmpla și sâmbătă, 21 aprilie când, de la ora 17:00, Sala de Spectacole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii va găzdui cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Coral de Primăvară.

În cadrul evenimentului, care are scopul de a promova arta corală naţională şi universală în rândul cetăţenilor din municipiu, vor participa următoarele formaţii:

– Corul “Astra” al Centrului Cultural Câmpia Turzii
– Corul “Armonia” al Casei de Cultură Turda
– Asociația Corală “Doruleţ” Ocna Mureş
– Reuniunea Corală “Voci Transilvane” a Casei Municipale de Cultură Cluj Napoca
– Corul “Camerata Academica Porolissensis” al Centrului de Cultură și Artă Sălaj
– Corul de Cameră “Psalmodia Transylvanica” al Facultății de Teologie Ortodoxă Cluj Napoca
– Fanfara “Promenada” a Centrului Cultural Câmpia Turzii
– Grupul Vocal “Melody” Câmpia Turzii
– Cvintetul “C’Antique” Cluj-Napoca
– Soprana Ioana Maria Dan
– Tenorul Aurel Macovei
– Pianistul Lucian Dușa

Recomandari

Alte Articole