Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat joi, 21 septembrie 2017, autorizația de construire pentru lucrările de intervenție în primă urgență la depozitul neconform de deșeuri Pata Rât.
Fiind emis în conformitate cu hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, documentul autorizează efectuarea de lucrări în vederea stabilizării, stopării efectului de poluare a pârâului Zăpodie și pentru eliminarea levigatului.
„Pentru a limita consecințele negative ale scurgerii de levigat, am autorizat în regim de maximă urgență aceste lucrări, respectând astfel întocmai termenele stabilite de Garda de Mediu. Stația de osmoză inversă ce va epura levigatul de la Pata Rât va fi dată în funcțiune în cel mai scurt timp posibil, astfel încât substanțele scurse din depozitul neconform să fie neutralizate și să devină absolut inofensive pentru mediu” a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Consiliul Județean Cluj derulează în prezent achiziția serviciilor de închiriere a unei stații de osmoză inversă, fiind deja depuse în acest sens trei oferte. Urmează ca în cursul săptămânii viitoare să aibă loc procedura legală de negociere cu ofertanții, semnarea contractului și, ulterior, începerea efectivă a procesului de epurare. În acest fel, levigatul va fi colectat într-un bazin al stației de epurare de unde va fi preluat în vederea procesării de către stația de tratare ce funcționează pe principiul osmozei inverse. La finalul procesului de epurare lichidul rezultat va fi total inofensiv pentru mediu, putând fi deversat în pârâul Zăpodie.
Stațiile de tratare a levigatului care funcționează pe principiul osmozei inverse reprezintă, pentru nivelul actual de dezvoltare a tehnicilor de epurare, cea mai eficientă metodă de îndepărtare a tuturor categoriilor de contaminanți din levigat, astfel încât, la evacuarea în sistemele de canalizare sau în apele de suprafață, indicatorii caracteristici ai acestuia să fie în limite admisibile prevăzute de legislația în domeniu.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide