Încep lucrările de alimentare cu apă în 20 de localități rurale din județul Cluj

Marți, 29 Iunie 2021, a fost semnat contractul de lucrări ce prevede extinderea alimentării cu apă în comunele Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni. Derulată de Compania de Apă ”Someș” S.A., societate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, investiția este parte a megaproiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Investiția, ce va debuta în perioada imediat următoare și se va derula pe o perioadă de cel mult 18 luni, vizează înființarea de noi rețele de apă sau extinderea rețelelor existente pe teritoriul a nu mai puțin de 20 de localități din șapte comune clujene, respectiv: Așchileu Mare, Așchileu Mic, Cristorel, Fodora, Bonțida, Răscruci, Chinteni, Vechea, Feiurdeni, Satu Lung, Cojocna, Iuriu de Câmpie, Strucut, Iclod, Iclozel, Orman, Vultureni, Băbuțiu, Făureni și Șoimeni.
În total, în cadrul acestui contract vor fi realizate aducțiuni și rețele de distribuție a apei în lungime de aproape 100 de km, peste 1.800 de branșamente individuale, 8 rezervoare de înmagazinare a apei și 3 stații de pompare.
Necesitatea realizării acestor investiții, a căror valoare se ridică la suma de 41.922.326 lei, fără TVA, a fost determinată de dorința extinderii ariei de acoperire a actualei rețele de apă, precum și de nevoia de a preveni avariile și întreruperile în furnizarea serviciului de alimentare cu apă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole