Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, va supune aprobării plenului deliberativului județean o inițiativă ce vizează modificarea modului de organizare și funcționare, respectiv a structurii organizatorice a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Astfel, în vederea eficientizării activității medicale desfășurate în cadrul spitalului aflat sub autoritatea Consiliului Județean, urmează a se înființa o linie de gardă, de sine stătătoare, în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). În prezent, la nivelul unității medicale există un număr de trei linii de gardă, respectiv o linie în specialitatea cardiologie, o linie în specialitatea neurologie și o linie comună în specialitățile ortopedie și traumatologie, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și ATI.
,,Ceea ce urmărim prin înființarea acestei linii de gardă este să contribuim la creșterea calității actului medical, oferind un plus de siguranță pacienților. În contextul în care evoluția pacienților va fi permanent supravegheată de specialiști pregătiți să intervină, riscurile la adresa vieții și a sănătății acestora vor fi considerabil diminuate”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Motivația care stă la baza acestei măsuri se referă la faptul că există un număr semnificativ de pacienți spitalizați și tratați în anumite specialități ce necesită monitorizare permanentă de către un medic ATI. Practic, prin asigurarea acestui serviciu medical sunt mult diminuate riscurile unor posibile complicații consecutive patologiei de bază sau ulterioare intervenției chirurgicale. Totodată, resursele alocate fiecărui caz în parte vor putea fi utilizate în mod optim, iar beneficiile referitoare la starea de sănătate a pacienților cu o patologie complexă și cu posibil risc vital vor fi maximizate. Nu în ultimul rând și, extrem de important, în cazul unei evoluții medicale nefavorabile a cazurilor, este garantată prezența unei echipe multidisciplinare de intervenție.
În același timp, necesitatea înființării acestei linii de gardă ATI de sine stătătoare este dată inclusiv de faptul că în cadrul Spitalului de Recuperare se derulează o serie de programe naționale de sănătate, respectiv cel de boli cardiovasculare, de ortopedie și programul național de oncologie – Subprogramul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice prin endoprotezare. Astfel, pacienții incluși în cadrul acestor programe necesită asistență medicală în specialitatea ATI prin supraveghere medicală permanentă, aceasta reprezentând un criteriu de eligibilitate a unităților medicale participante.
Peste 6.800 de părinți au apelat serviciul ALOPEDI în primul semestru
Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalului...
Deschide