Lista jucătoarelor care vor participa la Winners Open, turneul WTA250 de la Cluj-Napoca

Lista jucătoarelor care vor participa la Winners Open, turneul WTA250 de la Cluj-Napoca

Patru românce se află pe lista jucătoarelor care intră în competiția de la Cluj: Patricia Maria Țig (locul 62 WTA), Irina-Camelia Begu (locul 79 WTA), Ana Bogdan (locul 92 WTA) și Irina Bara (locul 113 WTA).
Înscrierile pentru competiția de simplu s-au încheiat, iar pe tabloul principal se află 11 jucătoare din top 100 WTA. Cea mai bine clasată jucătoare care va participa la turneu este franțuzoaica Alizé Cornet (locul 56 WTA). Competiția va debuta în 1 august, iar premiile puse în joc se ridică la 235.238 de dolari.
Premergător tabloului principal al turneului, vor avea loc 2 zile de calificări pentru alte 24 de jucătoare. În total, 32 de jucătoare se vor întrece la proba de simplu și 16 echipe la dublu. Deocamdată, pe tabloul principal avem reprezentante din 9 țări. Meciurile se vor desfășura pe 3 terenuri oficiale, cuspectatori în tribune. Va fi construită o tribună cu capacitate de 1200 de persoane lângă terenul central, iar lângă terenurile secundare vor fi 300 de locuri.
Primul turneu WTA din istoria orașului Cluj-Napoca și singurul la ora actuală din România, va avea loc la Winners Sports Club, în aer liber, pe zgură.
Patrick Ciorcilă, directorul turneului Winners Open: “Ne bucurăm să vedem o listă cu atât de multe nume mari ale tenisului mondial care vor veni la Cluj-Napoca, pentru prima dată în istorie. Avem multe jucătoareromânce și ne așteptăm ca performanțele lor să fie la un nivel cât mai ridicat. Ne-am dorit mult să readucem competițiile mari de tenis în țară și să punem din nou România pe harta tenisului mondial. În plus, mă bucur enorm că vom avea fani în tribune. În curând vom pune în vânzare abonamentele și biletele, pentru ca fanii să aibă parte de o super experiență aici acasă, la Winners Sports Club, și să urmărească live un turneu WTA. “
WTA este liderul global în tenisul feminin profesionist. Este una dintre cele mai recunoscute organizații sportive din lume, formată din mai mult de 1650 de jucători din 85 de țări, toți concurând pentru a câștiga puncte în clasamentul WTA și titluri de turnee prestigioase. Turul WTA cuprinde peste 50 de evenimente, care acoperă șase continente și aproape 30 de țări și regiuni cu o audiență globală de peste 700 de milioane.
Winners Open – prima ediție
În 2020, Winners Open a fost primul turneu de tenis din România organizat după cele trei luni de izolare, în sistem prize money. Competiția a fost atractivă pentru șase nume mari ale tenisului românesc: Irina Begu, Irina Bara, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Georgia Crăciun și Miriam Bulgaru.Gabriela Ruse a câștigat marele premiu de 10.000 de dolari și a avut șansa să joace un meci demonstrativ de dublu mixt cu Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil.

Recomandari

Alte Articole