LSRS continuă promovarea SMART Diaspora ca Strategie Națională de Atragere în România a Tinerilor din Străinătate

Lansată la Gala Studenților Români din Străinătate din 8 ianuarie 2013, Strategia Multidimensională de Atragere în România a Tinerilor din Diaspora (SMART Diaspora) a fost transmisă către Guvernul României și ministerele cu rol în aplicarea sa, către Senat, Camera Deputaților și Administrația Prezidențială. Reprezentanții LSRS au avut întrevederi la Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Economiei (cu reprezentanți ai Ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism) și Ministerul Afacerilor Externe (cu Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni).

Concept. SMART Diaspora este un document de politici publice care propune, printr-o serie de măsuri practice, valorificarea potențialului strategic al tinerilor înalt calificați de peste hotare și facilitarea contribuției lor la dezvoltarea economică și socială a României. SMART Diaspora are drept obiectiv principal ca România să devină o destinație de carieră atractivă pentru studenții și absolvenții universităților din întreaga lume. Documentul conține modele de bune practici ale altor state privind atragerea capitalului uman valoros de peste hotare.

Rezultatele de până acum. Reprezentanții LSRS au avut întrevederi cu dl. Cristian Cosmin, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, cu dl. Mihnea Costoiu, Ministru delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, cu dl. Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale. De asemenea, delegația LSRS a avut întrevederi cu reprezentanți ai dnei Maria Grapini, Ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism, și cu Dl. Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. Nu în ultimul rând, echipa LSRS a purtat discuții cu președintele și cu directorul executiv ai Institutului Aspen, domnii Mircea Geoană și Andrei Țărnea.

Perspective. În cadrul discuțiilor de până acum, LSRS a inițiat colaborări cu instituțiile citate pentru câteva proiecte menționate și în documentul strategic: eveniment de cariere dedicat tinerilor cu studii peste hotare; stagii de practică în instituții publice; platformă virtuală de promovare a oportunităților profesionale pentru tineri cu studii la universități din întreaga lume; conferință LSRS – Institutul Aspen, dedicată unei teme centrale din SMART Diaspora.

SMART Diaspora în străinătate. Concomitent cu demersurile din țară, LSRS a inițiat promovarea proiectului SMART Diaspora și peste hotare. Filiale LSRS din toată lumea pregătesc proiecte concrete și fac demersuri de informare a misiunilor diplomatice românești în vederea stabilirii unor căi practice de colaborare pe dimensiunea externă din SMART Diaspora. Un bun exemplu este LSRS Danemarca. În luna aprilie, această filială va derula, cu susținerea Ambasadei României în Danemarca, proiectul „BraiNetwork 2.0 – Become responsibly active in international networking”. Proiectul își propune să faciliteze interacțiunea dintre studenții și absolvenții români din Danemarca și reprezentanții companiilor de pe piața daneză care sunt active – sau doresc să devină active – pe piața din România.

Implicare. LSRS lansează un apel deschis către toți factorii co-interesați – publici, privați și neguvernamentali – de a susține implementarea SMART Diaspora, de a se implica activ în acest demers și de a contribui la punerea în practică a recomandărilor prezentate în acest document de politici publice.

Pentru consultarea materialului, vă invităm să accesaţi http://www.lsrs.ro/download/2093

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune.

LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară.

Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României.

LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.

Recomandari

Alte Articole