Primăria Cluj-Napoca are în plan regenerarea urbană a cartierului Mărăști, care va fi transformat într-unul mult mai dinamic și prietenos cu locuitorii prin reabilitarea, extinderea și modernizarea rețelei de spații publice și a sistemului de mobilitate. Conceptul de amenajare propus pentru Piața Mărăști și străzile adiacente a făcut obiectul unei dezbateri publice organizată de Primăria Cluj-Napoca, prin intermediul CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică. Dezbaterea online a a avut loc marți, 12 octombrie, iar proiectul a fost realizat de către o echipă de arhitecți de la biroul de arhitectură Planwerk.
„Acesta este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de regenerare urbană pentru municipiul Cluj-Napoca, obiectivul nostru fiind îmbunătățirea calității locuirii pentru clujenii din zonă. Vizăm suprafața cartierului Mărăști cuprinsă între străzile 21 Decembrie, aleea Bibliotecii, strada Aurel Vlaicu, strada Trotușului, strada Ciocârliei, strada Crinului și aleea Bârsei. Ne propunem să reamenajăm spațiile publice după standardele secolului 21, având la bază conceptul Oraș pentru pietoni, testat cu succes și în alte cartiere și zone ale municipiului. Conceptul de amenajare propus presupune și construirea unor parkinguri, unele în suprateran, altele în subteran, tocmai pentru a face loc spațiului verde, spațiilor pietonale de calitate, benzilor dedicate pentru transportul public sau pistelor de biciclete. De asemenea, prin acest proiect continuăm proiectul aflat deja în implementare privind Bulevardul 21 Decembrie 1989”, a explicat Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca și coordonatorul CIIC.
Prin conceptul general propus sunt ilustrate următoarele propuneri pentru reabilitarea Pieței Mărăști și a zonelor adiacente:
– optimizarea rețelei de mobilitate, prin: piste și benzi pentru biciclete și trotinete, benzi dedicate transportului public, implementare de sensuri unice, modernizare și extindere rețea CTP, amplasarea de standuri taxi;
– dezvoltarea rețelei de spații verzi: un hectar de suprafețe verzi noi, o treime din suprafața existentă. Suplimentar, se extinde suprafața zonelor pietonale (trotuare, scuaruri și piațete, locuri de joacă etc).
– plantarea de noi arbori și introducerea de mobilier urban modern
– reorganizarea sistemului de parcări, prin desființarea garajelor și construirea de parcaje: Aleea Bibliotecii (230-280 locuri subteran), incinta Dorobanților 105 (140 locuri subteran), Aleea Bârsei (230 locuri suprateran), Trotușului (234 locuri suprateran), Aleea Bibliotecii (actual Profi/OMV 125 locuri subteran)
– restructurarea frontului estic al Pieței Mărăști.
Zona studiată acoperă o arie de 261.672 mp și include suprafețe aflate predominant în domeniul public: Bd. 21 Decembrie 1989 (parțial), Str. Fabricii (parțial), Aleea Bibliotecii, Strada Crinului, Strada Ciocârliei, incinta Dorobanților 105, zona Aleea Bârsei, zona străzii Trotușului, latura de est a Aleii Bibliotecii și incinta Dorobanților 111.
Având în vedere amploarea proiectului, acesta va fi realizat etapizat, în prima faza fiind incluse aleea Bibliotecii, Bd. 21 Decembrie 1989, strada Fabricii și strada Aurel Vlaicu. Pentru această etapă a proiectului Primăria Cluj-Napoca va accesa fonduri europene, prin programele aferente perioadei 2021-2027. Punerea în practică a întregului proiect se va desfășura pe parcursul mai multor ani, motiv pentru care finanțarea acestuia va fi asigurată parțial și din fonduri naționale și locale.
În acest moment, proiectul se află la faza de întocmire a Planului urbanistic Zonal și a studiului de fezabilitate, care urmează să fie aprobate în Consiliul local al municipiului până în luna martie 2022, urmând ca apoi să fie elaborat proiectul tehnic, iar în cursul anului viitor să fie lansată și licitația pentru execuția proiectului.
Povestea penală a primarului băimărean Cherecheș e practic încheiată, deși sentința definitivă o vom afla peste câteva zile!
EDITORIAL - Peter-Vasile CZOMPA Șapte ani fără...
Deschide